Primele fotografii cu Nuţu Cămătaru în libertate! Cum se distrează în compania prietenilor

Showbiz
Primele fotografii cu Nuţu Cămătaru în libertate! Cum se distrează în compania prietenilor

Nuţu şi-a luat prietenii şi a pus-o de o petrecere pe cinste, realizând cu această ocazie şi primele fotografii făcute publice de la eliberarea din penitenciar, pe impresionantul său domeniu de la Snagov. Într-una din fotografii, Nuţu zâmbeşte cu gura până la urechi, pentru că este fericit în compania apropiaţilor, iar dacă este să ne luam după cronologia imaginilor, înainte tocmai fusese consumat berbecuţul care se frigea, în fundal…

Nuţu Cămătaru a fost plasat recent în arest la domiciliu, în urma unei decizii definitive în dosarul în care fusese condamnat în urma mai multor conflicte cu membrii clanului Sportivilor.

Nuţu Cămătaru, condamnat la 5 ani şi cinci luni de închisoare în dosarul privind conflictele armate ale grupării cu rivalii din clanul Sportivilor, a fost plasat recent, în arest la domiciliu. Fratele lui Nuţu, Sile Cămătaru, a primit şi el aceeaşi sentinţă, dar rămâne după gratii pentru o pedeapsă dintr-un alt dosar. În 2013, 54 de persoane din clanul Cămătarilor şi din cel al Sportivilor au fost trimise în judecată de DIICOT pentru şantaj, cămătărie, constituire de grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi de omor deosebit de grav. În afară de fraţii Cămătaru, a fost trimis în judecată şi Radu Cristian Roşca, liderul clanului Sportivilor. Anul trecut, cele două tabere s-au încăierat chiar pe holurile tribunalului. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Alexandru Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Click.ro
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Digi 24
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
Digi24
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
Promotor.ro
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
go4it.ro
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!