ANDREEA BĂLAN a avut o surpriză când a făcut o ecografie! Ce a descoperit artista

• Showbiz
ANDREEA BĂLAN a avut o surpriză când a făcut o ecografie! Ce a descoperit artista

Andreea Bălan a făcut dezvăluiri despre sarcină în cadrul unei emisiuni TV. Vedeta a mărturisit câte kilograme a acumulat în timpul sarcinii şi a explicat ce a descoperit atunci când a făcut o ecografie.

”Da, mai am puţin. La începutul lunii septembrie mă opresc pentru o lună şi jumătate, două. Le-am luat doar pe cele aproape de Bucureşti, că nu mai puteam să merg la concerte mai departe de casă. Da, la mijlocul lunii octombrie nasc. Sunt în săptămâna 32. Am făcut o ecografie acum 2 săptămâni şi urmează să mai fac una. Vezi că a crescut şi s-a dezvoltat bine. Am făcut cam multe ecografii, ca să o vedem. Nu ne-am dat seama. Vreau să aibă picioare lungi şi să fie înaltă, ca el. Petrişor nici nu mai putea să mă mai ridice, la un moment dat. Pregătim un show nou. La 1 noiembrie o să fim pe scenă, Revelionul este pregătit. Acasă e mama, care va avea grijă. Nu am avut pofte, dar s-a asigurat în timpul zilei am tot ce îmi trebuie. Am mâncat foarte mult pepene galben şi pepene roşu. Chiar dacă am poftit, nu am mâncat, pentru că ştiu că zahărul nu ajută copilul. Am mâncat mâncare sănătoasă, am luat opt kilograme şi o să mai iau vreo două. De la 1 octombrie vine mama. Nu mai am nimic de cumpărat. Am primit multe lucruri de la colaboratori”, a declarat Andreea Bălan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Click.ro
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
Gandul.ro
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!