Încă o româncă a intrat în graţiile celebrului PHILIPP PLEIN! Cine e frumoasa brunetă

• Showbiz
Încă o româncă a intrat în graţiile celebrului PHILIPP PLEIN! Cine e frumoasa brunetă

“La început a fost foarte greu. Am mers pe ideea că aşa păţeşte toată lumea care vrea să se realizeze. Nu aveam bani şi pentru a te prezenta la castinguri aveai nevoie să fii tot timpul aranjată, îmbrăcată bine plus alte cheltuieli – tren, metrou, mâncare. Era ca la loterie. Din sute de fete, reprezentanţii evenimentului alegeau, după anumite criterii, puţin peste 20. Aşa că dacă aveai noroc să fii aleasă, îţi scoteai cheltuiala, dacă nu, rămâneai fără bani. Şi tot aşa, aproape doi ani de zile.Pentru a face faţă m-am angajat la un restaurant/bar. Avem salariu fix, dar şi program. Mă trezeam în fiecare dimineaţă la ora 4, luăm trei autobuze pentru a ajunge la locul de muncă”, a povestit Andreea în presa locală.

Andreea Sasu îi prezintă colecţiile lui Phillip Plein.
Andreea Sasu îi prezintă colecţiile lui Phillip Plein.

“După numeroasele castinguri, am început să fiu contactată de mai multe agenţii de modă. Aveam din ce în ce mai multe prezentări de modă, dar eram solicitată şi pentru şedinţe foto. După ce am văzut că se măreşte câştigul, mai ales că fac ce îmi place, am renunţat la jobul de chelneriţă. Aveam castinguri şi în Londra, Paris, Istanbul, Dubai, India sau Barcelona”, a marturist Andreea despre ascensiunea sa.

Acum românca supersexy a devenit preferata marilor creatori de modă, inclusiv Phillip Plein, designerul care a avut o relaţie de scurtă durată cu Mădălina Ghenea: „De un an şi jumătate sunt model fix la Dolce&Gabbana, Philipp Plein şi Roberto Cavalli. Defilez pentru ei şi toate rochiile sunt create pe corpul meu. M-au ales ca fiind unul dintre modelele favorite. Sunt prezentă la fiecare prezentare de modă”, mai spune Andreea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Click.ro
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Detalii exclusive din dosarul vicepreședintelui USR Dâmbovița, care a vândut în Belarus utilaje pentru fabricarea tancurilor. Cum a ocolit embargoul impus de UE și cine este agentul rus care a supervizat tranzacția
Gandul.ro

SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!