Iulia Vântur trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu actorul indian Salman Khan, însă până acum cei doi au fost rezervaţi în public în ceea ce priveşte gesturile tandre. Iată însă că a apărut şi prima poză în care cei doi se sărută.
Fotografia a fost realizată în aeroportul din Dubai, iar Vântur este toată numai un zâmbet. Blonda îl ţine de gât pe starul de la Bolywood şi îl sărută, iar acesta îi răspunde cu aceeaşi monedă.
La sfârşitul anului trecut, Iulia s-a afişat cu un inel ce părea a fi de logodna şi toată lumea a crezut că blonda urmează să se marite cu Salman Khan. Vedeta a a negat atunci şi a declarat că se va mărita la un moment dat.
”E foarte frumos inelul. L-am luat din India. O să mă mărit la un moment dat, dar vom vedea când. Nu ştiu ce mi-e scris acolo sus. Daca mă căsătoream probabil că se afla la un moment dat. Din pacate, în ultima vreme am observat că din ce în ce mai multe căsătorii se destramă”, spunea Iulia Vântur.