Situație de urgență în județul Arad: gunoaie neridicate în zeci de localități

Publicat: 01/07/2019 | 22:03

Mormane de gunoi sunt necolectate în 24 de localități din județul Arad, printre care și două orașe, după ce firma care trebuia să adune deșeurile nu și-a mai făcut treaba, motiv pentru care, luni, Prefectura Arad a declarat situație de urgență în aceste zone.

Prefectura Arad a informat, prin intermediul unui comunicat de presă că, luni, a fost declarată situație de urgență la nivelul a 24 de localități, printre care și orașele Chișineu Criș și Lipova, în timpul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Asta după ce a fost întreruptă activitatea de colectare și transport a deșeurilor de către operatorul de salubrizare în zonele 2 (Chișineu Criș) și 5 (Lipova).

Potrivit reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-deșeuri) Arad, de vină că s-a ajuns în această situație ar fi un conflict apărut între firma care operează stația de transfer și cea care avea sarcina să preia gunoaiele, în urma unor datorii pe care operatorul de salubrizare le are către societatea care administrează stația.

Prin urmare, de aproximativ o lună și jumătate, operatorul de salubrizare din cele două zone din județul Arad a ridicat foarte puțin gunoi în unele localități, iar în cele mai multe deșeurile au rămas abandonate pe stradă.

Astăzi (n.r. luni), Prefectura Arad a instituit situația de urgență. Este vorba de o problemă contractuală apărută între operatorul stației de transfer și cel care preia gunoaiele de la populație. Astfel, în unele localități s-a ridicat gunoiul, în altele nu s-a ridicat, dar în majoritatea localităților nu au fost colectate deșeurile. În data de 19 iunie, operatorului de salubrizare din cele două zone i-a fost ridicată licența ANRSC (n.r. Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice)”, a declarat, luni, Simona Stan, directorul adjunct al ADI-deșeuri Arad.

Primarul orașului Lipova, Iosif Mircea Jichici, a spus că în acest oraș în care locuiesc peste 10.000 de persoane gunoiul nu a fost ridicat deloc de aproape o lună și jumătate.

De câteva luni, Grup Salubritate Urbană este noul operator de salubrizare, care a câștigat licitația organizată de ADI-deșeuri Arad. Până acum aproape o lună și jumătate, au mai strâns deșeurile, dar niciodată nu s-au încadrat în gradul de colectare. Recent, operatorului de salubritate i-a fost retrasă licența, iar asta înseamnă că practic nu mai poate să presteze acest serviciu. În mod normal, potrivit contractului, avea termen de 30 de zile să se achite de obligații, adică să colecteze deșeurile în continuare, dar nu a făcut asta, a intrat într-un fel de insolvență. Acum, în orașul Lipova sunt gunoaie pe toate străzile, vorbim de cantități enorme care miros urât. În timpul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență de astăzi (n.r. luni), noi, Primăria Lipova, am primit sarcina ca de mâine să ridicăm gunoiul și să-l ducem la stația de transfer de la Bârzava“, a afirmat primarul orașului Lipova.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Arad, ca urmare a faptului că operatorul de salubrizare a rămas fără licența ANRSC, contractul cu ADI-deșeuri Arad a fost reziliat. În aceste condiții, în regim de urgență, ADI-deșeuri Arad trebuie să delege acest serviciu de colectare a deșeurilor și transportul lor la stațiile de sortare către un operator autorizat. Între timp, se vor începe procedurile pentru organizarea unei noi licitații cu scopul desemnării unui operator de salubrizare în cele două zone ale județului Arad.

Citește și...