Smiley, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața sa: ”Am început să plâng și nu mă mai puteam opri”

Toată lumea îl cunoaște pe Smiley, dar puțini sunt cei care știu drama prin care a trecut în urmă cu ceva timp. Artistul și-a deschis sufletul și a vorbit sincer despre cel mai greu moment din viața sa.

Piesa lui Smiley, ”Confesiune” a avut un succes răsunător și a emoționat multă lume. Însă… povestea din spatele acestei melodii este una care i-a provocat durere artistului. Smiley a mărturisit că a scris acest refren atunci când era plecat în America.

Vorbea cu mama lui la telefon și și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Nu a vrut să-și îngrijoreze copilul, așa că a ținut secret durerea din familie. Tatăl lui Smiley făcuse un atac cerebral.

”Când a venit refrenul piesei, ideea ei, eram în America, plecat de vreo două luni și jumătate. Era o zi foarte frumoasă afară. Și țin minte că am vorbit cu mama și am simțit că ceva e în neregulă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și cumva a fost nevoită să-mi spună. Tatăl meu suferise un atac cerebral și ei nu mi-au spus. Eu nu știam! Se întâmplase cu două – trei săptămâni înainte să-mi spună”, a povestit Smiley.

Părinții sunt tot ce avem mai scump pe lumea asta. Iar… după ce a aflat ce i s-a întâmplat tatălui său, Smiley nu s-a mai putut abține și a răbufnit. Artistul a izbucnit în plâns și nu se mai putea opri. Închis în cameră și afectat de cele întâmplate, iubitul Ginei Pistol a început să scrie. Așa a compus melodia ”Confesiune”, dedicată părintelui său.

”După ce am închis telefonul cu mama, m-am dus în dormitor și am început să plâng, dar nu mă mai puteam opri. În timp ce plângeam, auzeam o voce în cap care-mi zicea: ‘Scrie, scrie, scrie!’. Dar așa, de nicăieri. Poate o să ziceți că sunt nebun. Și am scris refrenul asta: ‘Îmi e dor de tine, tata, vreau să ne vedem mai des’”, a mai spus Smiley.

Smiley și Gina vor deveni părinți pentru prima oară

Gina Pistol este pe ultima sută de metri cu sarcina și mai este foarte puțin timp până își va strânge fetița la piept. La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, viitorii părinți au făcut un video emoționant în care au făcut marele anunț.

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine…

Când i-am auzit prima dată inima bătând, mi-a fugit pământul de sub picioare, aveam confirmarea că va fi bine. A fost o surpriză că am rămas însărcinată, eu credeam că sunt obosită şi că am o dereglare hormonală. Când am făcut testul şi i-am spus lui Andrei, pur şi simplu ne uitam unul la altul şi ne-a bufnit râsul, nu ne venea să credem”, a spus Gina Pistol în filmulețul postat pe Youtube.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!