Mama Oanei Mizil şi soacra lui Marian Vanghelie a ”uitat” să plătească chiria la impunătoarea vilă din Bucureşti, judecătorii au decis să o evacueze şi să plătească chiria retroactiv, însă femeia nu se dă bătută.
Lidia Niculescu Mizil a făcut apel la decizia magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, iar pentru ca speţa să fie dezbătută, soacra lui Marian Vanghelie trebuie să plătească o taxă de timbru în valoare de 3353 lei. Chiar dacă se plimbă cu o maşină condusă de şofer, Lidia se pare că nu poate plăti suma respectivă într-o singură tranşă, motiv pentru care a cerut să achite în rate.
” Admite cererea de ajutor public judiciar în parte. Dispune eşalonarea taxei de timbru în cuantum de 3353,71 lei aferentă apelului declarat în cauză în 12 rate lunare în cuantum de 275,48 lei lunar. Pune în vedere apelantei pârâte să facă dovada plăţii eşalonării taxei de timbru aferentă apelului”, au decis judecătorii. Femeia are de plătit aproape 100.000 euro, suma reprezentând chiria restantă.
N-a plătit pentru că era prea mare chiria
Lidia Niculescu-Mizil a locuit în vila care aparţine RAPPS din 1984, dar n-a mai plătit din 2008. Anul trecut, mama Oanei a pierdut procesul cu statul, însă a atacat decizia şi aşteaptă ca instanţa să dea verdictul.
Soacra lui Marian Vanghelie a explicat că nu a mai plătit chiria la vilă pentru că era prea mare. În 2008, din cauza actualizării preţului la rata inflaţiei, chiria imobilului s-a mărit la 1800 de euro pe lună. Până atunci, mama Oanei avea de achitat doar 450 lei lunar. (B.G.)