Șoc la Kanal D! A fost dată afară de la Puterea Dragostei

Șoc la Kanal D! A fost dată afară de la Puterea Dragostei
Șoc la Kanal D! A fost dată afară de la Puterea Dragostei

Șoc la Kanal D! Fanii emisiunii ”Puterea Dragostei” nu se așteptau la o astfel de surpriză, cu atât mai mult cu cât concurenta atrăgea privirile ca un magnet și era urmărită cu interes maxim.

Bianca a participat și în primul sezon de la ”Puterea Dragostei”, numai că acum – în sezonul al doilea, prima gală – a fost eliminată. Bianca a fost propusă spre eliminare, alături de Rusu, și părăsește casa ”Puterea Dragostei”. Pe de altă parte, Livian și Mary au fost desemnați drept concurenții favoriți în casa ”Puterea Dragostei”.

Andreea Mantea, în lacrimi la gală

Concurenții care au fost supuși testului iubirii, în cele câteva luni de când se află în Casa “Puterea Dragostei”, au luptat pentru marele premiu pus în joc, dar și-au dorit să-și găsească și sufletul pereche. Înainte de gală, Andreea Mantea nu și-a putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi.

”Pentru toate trăirile pe care voi le-ați simțit și le-ați expus aici, în fața telespectatorilor și în fața noastră, nu pot decât să vă felicit din tot sufletul meu. Abia așteptam să se termine pentru că eram supărată pe voi și aș fi vrut să vă spun că abia aștept să plecați pentru că m-ați supărat foarte tare. Țin la voi toți și știu ce înseamnă mirajul televiziunii și nu aș vrea să fiți arătați cu degetul când plecați de aici. Vreau să fie pentru toți ceva bun, ceva frumos această experiență. Nu vreau să vă certe nimeni și nu vreau să vă reproșeze nimeni nimic.

Ati fost sinceri si ați fost frumoși. Așa cum ați făcut-o voi, chiar dacă ați făcut-o și cu lucruri urâte, ați fost sinceri și ați arătat lucruri adevărate. Tot ce ați trăit ați arătat telespectatorilor și a fost o lecție pentru toți, pentru mulți. Voi încă sunteți mici și mă bucur enorm ca ați avut curajul să veniți aici și ați trecut prin asta pentru că vă va ajuta enorm pe viitor”, a spus Andreea Mantea în primul sezon al show-ului ”Puterea Dragostei”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!