Sorin Gadola, fondatorul UNTOLD, trimis în judecată pentru trafic de droguri

Publicat: 29/09/2018 | 09:28

Sorin Gadola, unul dintre fondatorii festivalului UNTOLD, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. În același dosar este implicat și Mircea Ionuţ Morariu, administrator al Untold SRL, compania care se ocupă de administrarea festivalului din Cluj. 

Sorin Gadola a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, iar Ionuț Morariu se află sub control judiciar.  DIICOT Cluj a finalizat dosarul în care îi anchetau pe Sorin Gadola  pentru consum de droguri și pe Mircea Ionuț Morariu, dealer-ul acestuia. Potrivit anchetatorilor, timp de trei ani, fondatorul UNTOLD și-a procurat cannabis de la Morariu. Acesta ascundea drogurile într-o casă de vacanță a familiei.  Activitatea infracțională a celor doi a fost descoperită de către un investigator sub acoperire, care a aflat de prietenia dintre Morariu și Gadola.

„În perioada primăvara anului 2015- aprilie 2018, de la persoane necunoscute, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, MORARIU MIRCEA IONUȚ a procurat droguri de risc – cannabis – de multe ori, în scopul comercializării. În perioada primăvara anului 2015- februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, MORARIU MIRCEA IONUȚ. a vândut/oferit droguri de risc şi de mare risc mai multor persoane”, arată procurorul Emanuela-Varara Oltean, potrivit ziardecluj.ro.

Sorin Gadola, cel mai fidel client al lui Morariu

„În perioada primăvara anului 2015- luna februarie 2018,   MORARIU MIRCEA IONUȚ. i-a vândut droguri de risc – cannabis – lui GADOLA SORIN, cu preţul de 50-60 de lei/gram, o dată/săptămână, câte 5 grame de fiecare dată, cu unele intermitente, care au durat în total cel mult 9 luni (în care intră şi perioada în care cei doi au urmat un tratament de dezintoxicare la o clinică)”, se arată în rechizitoriu.

De la fondatorul UNTOLD, Morariu a obţinut suma de 25.000 de lei. Anchetatorii susțin că dealer-ul livra droguri și „la domiciliu”. Dependența de droguri a lui Gadola ar fi crescut în ultimul an, acesta începând să consume și timbre LSD, mai arată sursa citată. (Citește și Cele mai periculoase droguri care se vând în cluburi)

Citește și...