Înainte de a se căsători cu Laurenţiu Reghecampf, Anamaria Prodan a devenit doamna Dumitrescu. Din acea căsnicie au rezultat două fiice: Sarah şi Rebecca, acestea locuind pe rând cu ambii părinţi, între care a rămas şi în prezent o relaţie extraordinară de prietenie.
Între 1998 şi 2007, Ana Maria Prodan (37 de ani) a fost soţia fostului baschetbalist Tibi Dumitrescu (34 de ani), din căsnicia lor rezultând fetiţele Rebecca şi Sarah. Cei doi au făcut nunta în Pennsylvania, SUA, la numai opt luni după ce s-au cunoscut într-o discotecă din Bucureşti, unde Anamaria l-a abordat pe Tibi. Acesta declara despre divorţul de impresară că: „Am suferit amândoi, iar divorţul a venit firesc, la un an şi jumătate de când hotărâserăm de comun acord să ne despărţim. Am rămas în relaţii senzaţionale, la fel ca în prima zi. Pentru că suntem nişte oameni maturi şi civilizaţi, despărţirea noastră a decurs normal din simplul motiv că, înaintând în vârstă, am realizat că amândoi ne doream lucruri diferite de la viaţă”.
Iată că anul acesta, de Crăciun, Anamaria Prodan a fost în culmea fericirii, după ce a reuşit să-şi „reunească” cele două familii, din România şi din SUA. Sexy-impresara a plecat în Statele Unite, alături de soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, dar şi de fiul lor Bebeto, petrecând Crăciunul alături de prieteni, dar şi de fiicele ei din prima căsnicie. Imaginile emoţionante au fost apoi postate pe contul ei de Facebook şi i-au emoţionat pe fani.
(Georgiana Laciu)