Blestemul lui Ștefan Stan: ”De 7 ani încoace…”

Blestemul lui Ștefan Stan: ”De 7 ani încoace…”

Ștefan Stan a bătut pentru prima dată la porțile celebrității în urmă cu șapte ani, când i s-a și deschis. A câștigat ”Vocea României”, iar startul în lumea muzicii a fost rezolvat. Concerte, nunți, botezuri, toate au devenit posibile pentru de acum cunoscutul Ștefan Stan. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, a aflat, însă, că, tot de atunci, artistul are parte de un adevărat „blestem”: calcă strâmb în fiecare an, în aceeași lună, decembrie, și rămâne fără permis de conducere!

Ștefan Stan este unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România și, de ceva timp, și-a făcut intrarea și peste hotare, unde a fost foarte bine primit. Londra și Napoli sunt orașele în care a concertat în ultimele luni și unde a ridicat publicul în picioare.

Cu femeile a stat mereu bine, a zburat din floare-n floare, însă acum s-a liniștit sau, mai curând, a fost liniștit de Bianca, o tânără pe care o iubește nespus de mult. Și totuși, lui Ștefan nu-i merge chiar totul perfect! (CITEȘTE ȘI: ȘTEFAN STAN A ZĂPĂCIT-O PE BIANCA, IUBITA LUI: ”DACĂ AI SĂ UMBLI TOT TIMPUL DEZBRĂCATĂ PRIN CASĂ…”)

Artistul calcă pe bec în privința șofatului. Da, are mania vitezei și o recunoaște deschis. De aceea, nu există an în care să nu-i fie suspendat permisul. Comic este că mereu o pățește în aceeași lună, decembrie. De șapte ani, Ștefan Stan rămâne fără permis de sărbători.

”De șapte ani încoace, dinainte să câștig Vocea României, pe 26 decembrie 2011, în fiecare an Poliția mi-a luat permisul! De atunci mi se întâmplă mereu în luna decembrie! Atunci rămân mereu fără permis! Preconizez un decembrie negru și anul ăsta… Tot timpul am rămas fără carnet din cauza vitezei, pentru nimic altceva… Nu alcool, nu ilegalități…”, a dezvăluit Ștefan Stan, pentru CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România.

Ștefan Stan, maraton în două săptămâni!

Ștefan Stan a făcut un adevărat maraton în ultimele două săptămâni. A avut concerte, dar și nunți, ba într-o zi a ținut buna dispoziție chiar la două astfel de evenimente. A ajuns într-o noapte de la Piatra Neamț, unde a cântat, la Aeroportul Otopeni cu accelerația călcată până la fund. A scăpat de radar, că doar luna decembrie e aceea fatidică pentru el. ”A fost un adevărat maraton pentru mine! Unul de două săptămâni. Înainte să plec în Italia, am avut un eveniment la Piatra Neamț. La 5 dimineața aveam avion spre Italia. Am plecat noaptea, la 4 cel târziu trebuia să fiu la aeroport… Nu-ți imaginezi cu ce viteză am mers. Am ajuns bine, buf, viteză, Italia”, a povestit Ștefan. (CITEȘTE ȘI: ȘTEFAN STAN E DECIS SĂ SE ÎNSOARE CU ”PĂPUȘA”)

Primul câștigător al concursului Vocea României a avut concert în Sorrento, un oraș care face parte din provincia Napoli. Ștefan Stan a fost impresionat de felul în care l-au primit spectatorii, majoritatea români. ”A fost un eveniment de lux. Am cântat la Gala Hoya, un eveniment susținut la Hilton, în Sorrento. Am fost uimit de prezența de spirit, de oamenii mișto, foarte deschiși și frumoși”, au fost impresiile artistului.

A pierdut avionul la Roma

După concertul susținut la Sorrento, Ștefan Stan și iubita lui au petrecut două zile minunate. ”Ne-am luat un miniconcediu, de două zile, să vizităm, să mai vedem… ”, a spus Ștefan. Care nu a fost ocolit de ghinion. A pierdut avionul la Roma. ”Aveam bilete pentru o anumită companie, dar avioanele ei nu aterizau pe aeroportul unde am venit noi. Am greșit aeroportul, așa că am fost nevoiți să luăm alte bilete… Din banii noștri, de această dată!”, a spus artistul. (VEZI ȘI: ȘTEFAN STAN, PRESTAȚIE DE ZILE MARI PE STRĂZILE DIN LONDRA)

De pe 26 mai, chiar a început ”nebunia”! Debutul a fost în Dolj, unde a cântat la ”Zilele Filiașiului”. A revenit a doua zi în București, unde a avut spectacol în Parcul Drumul Taberei, iar mai târziu a cântat la o nuntă. A doua zi, a luat drumul litoralului, pentru un concert, iar weekendul l-a finalizat cu o nuntă de zile mari în București.

”Asta a fost, un weekend cu ștaif, unul de-a dreptul încărcat”, a încheiat Ștefan Stan.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia