George H.W. Bush, cel de al 41-lea președinte al Statelor Unite, care a ocupat funcția între 1989 și 1993, a murit sâmbătă la vârsta de 94 de ani, relatează site-ul cotidianului The Washington Post.
Decesul său a fost anunțat printr-un mesaj postat pe Twitter de purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath. Cauza morții nu a fost încă făcută publică.
În anul 2012, acesta a anunțat că suferă de o formă a bolii Parkinson. Soția fostului președinte republican, Barbara Bush, a murit pe 17 aprilie anul acesta.
Înainte de a fi ales în funcția de președinte, George H.W. Bush a fost un pilot în Marina americană, decorat pentru serviciile sale, a îndeplinit funcția de congressman, a fost un delegat la Națiunilor Unite, președinte al Partidului Republican, reprezentant la Beijing și director al CIA.
Absolvent al Universității Yale, George H.W. Bush și-a început cariera în politică în funcția de președinte al filialei Partidului Republican în Comitatul Harris, Texas.
Mandatul său în funcția de președinte al Statelor Unite a început la data de 20 ianuarie 1989.
În anul 1990, acesta a proclamat o „nouă ordine mondială”, liberă de „amenințarea terorii, cu un simț puternic al justiției și mai sigură în cautarea păcii – o lume în care națiunile împart responsabilitatea pentru libertate și justiție”.
În urma invadării Kuweitul în anul 1990, George H.W. Bush a format o coaliție de 30 de națiuni, susținută de NATO, care a luptat împotriva forțelor Irakului.