Știri

Comisia Europeană avertizează România din cauza legilor justiţiei. Scrisoarea comună a lui Juncker şi Timmermans

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au semnat o scrisoare comună în care se arată îngrijoraţi de evoluţiile recente din România.

Comisia Europeană avertizează România din cauza legilor justiţiei. Scrisoarea comună a lui Juncker şi Timmermans

Dinamo merge ceas în amicale!

Dinamo Bucureşti a câştigat cu scorul de 1-0, duelul cu Termalica B.B. Nieciecza, locul 13 în prima ligă a campionatului polonez, în al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire în Cipru.Golul dinamoviştilor a fost marcat de mijlocaşul Diogo Salomao, în minutul 42, din penalty. 

Dinamo merge ceas în amicale!

Enache intenţionează să ducă echipa pentru câteva zile la Piatra Neamţ înaintea jocului cu Juventus!

Vremea potrivnică le dă planurile peste cap moldovenilor înaintea jocului cu Juventus Bucureşti. Reveniţi din Antalya, unde s-au aflat de la mijlocul acestei luni, jucătorii FC Botoşani au primit o minivavanţă urmând a-şi relua antrenamentele sâmbătă. 

Enache intenţionează să ducă echipa pentru câteva zile la Piatra Neamţ înaintea jocului cu Juventus!

Kerber nu recunoaşte supremaţia lui Halep: „În turneele de Mare Şlem e important să ai noroc!”

Jucătoare de tenis Angelique Kerber a digerat cu greu eliminarea din semifinala turneului de la Melbourne contra Simoeni Halep. Nemţoaica a digerat cu greu înfrângerea şi a dat vina pentru eliminare pe care a suferit-o în faţa liderului mondial WTA.                   

Kerber nu recunoaşte supremaţia lui Halep: „În turneele de Mare Şlem e important să ai noroc!”

A murit Neagu Djuvara. Cine moşteneşte averea istoricului

Neagu Djuvara a murit joi, la vârsta de 101 ani! Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Djuvara a fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa.

A murit Neagu Djuvara. Cine moşteneşte averea istoricului

Se complică ancheta în cazul crimei de la Titu. Familia fetei ucise la coafor susţine că victima a depus plângere la poliţie, dar nu s-au luat măsuri. Biroul Control Intern din IPJ Dâmboviţa face verificări

Se complică ancheta în cazul crimei de la Titu. Familia fetei ucise la coafor de iubitul ei, militar, face acuzaţii grave. Rudele Alexandrei susţin că s-au făcut plângeri la poliţie şi că fata lor a cerut ajutor din cauză că se temea de bărbat pentru comportamentul lui violent. (VEZI ŞI: Ce a făcut femeia ucisă de militar în ultimele ei clipe! Mărturii cutremurătoare)

Se complică ancheta în cazul crimei de la Titu. Familia fetei ucise la coafor susţine că victima a depus plângere la poliţie, dar nu s-au luat măsuri. Biroul Control Intern din IPJ Dâmboviţa face verificări

A murit Neagu Djuvara! Ultimul interviu cu istoricul: ”Eu găsesc că 101 ani e larg suficient”

Neagu Djuvara a încetat din viaţă, joi, la vârsta de 101 ani. Istoricul a vorbit ultima dată public în decembrie 2017, după moartea Regelui Mihai când şi-a exprimat regretul faţă de pierderea suferită.

A murit Neagu Djuvara! Ultimul interviu cu istoricul: ”Eu găsesc că 101 ani e larg suficient”

A murit Neagu Djuvara

Zi îndoliată pentru români! Istoricul Neagu Djuvara a murit, joi, la vârsta de 101 ani.

A murit Neagu Djuvara

I-a infipt cuţitul în inima de 17 ori, după care a sunat la 112! Motivul pentru care militarul care şi-a ucis iubita a alertat poliţia: ”De asta am sunat!”

Militarul criminal care şi-a omorât mama copiilor după ce a înjunghiat-o de 17 ori a sunat la 112 imediat după cumplitul gest. Ajuns în faţa anchetatorilor, bărbatul le-a dezvăluit acestora de ce a alertat poliţia.

I-a infipt cuţitul în inima de 17 ori, după care a sunat la 112! Motivul pentru care militarul care şi-a ucis iubita a alertat poliţia: ”De asta am sunat!”

S-a calificat în finala Australian Open, dar ascunde o dramă cumplită! Prin ce coşmar a trecut Caroline Wozniacki! A fost părăsită înainte de nuntă

Caroline Wozniacki este una dintre cele mai sexy tenismene din circuitul profesionist. În ciuda faptului că este foarte atrăgătoare, Wozniacki nu a fost ferită de o mare decepţie în dragoste. Bărbatul de care era îndrăgostită şi cu care urma să se căsătorească a părăsit-o cu puţin timp înainte de nuntă.

S-a calificat în finala Australian Open, dar ascunde o dramă cumplită! Prin ce coşmar a trecut Caroline Wozniacki! A fost părăsită înainte de nuntă

Lovitură pentru românii cu credite! Indicele ROBOR a crescut din nou!

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 1,98%, arată datele publicate astăzi de Banca Naţională a României (BNR).

Lovitură pentru românii cu credite! Indicele ROBOR a crescut din nou!

Ce a făcut femeia ucisă de militar în ultimele ei clipe! Mărturii cutremurătoare

Alexandra, femeia ucisă de fostul ei iubit, militarul Florin Oprea, se afla într-un salon de înfrumuseţare în momentul în care a fost înjunghiată mortal. Rodica Bărăgan, manichiurista care îi făcea unghiile în momentul în care a apărut în salon Florin Oprea, a povestit ultimele clipe din viaţa Alexandrei.

Ce a făcut femeia ucisă de militar în ultimele ei clipe! Mărturii cutremurătoare

Dublă tragedie pentru soţul Dianei Merişan, tănăra mămică din Buzău care s-a sinucis! Tocmai îi murise prietenul din cauza unei supradoze

Tragediile nu se mai termină pentru soţul Dianei Merişan, tânăra de 23 de ani din Buzău care s-a sinucis cu o supradoză de medicamente. Soţul fetei pierduse un bun prieten cu numai câteva zile înainte ca Diana să-şi pună capăt zilelor.

Dublă tragedie pentru soţul Dianei Merişan, tănăra mămică din Buzău care s-a sinucis! Tocmai îi murise prietenul din cauza unei supradoze

Tânără de 23 de ani, mamă a unei fetiţe, şi-a pus capăt zilelor! Mesajul sfâşietor al soţului: ”Doduţo, veşnic te voi iubi!”

Diana Merişan, o tânără de numai 23 de ani, din Buzău, a fost găsită în stare de inconştienţă de soţul ei, după ce a înghiţit o doză mare de medicamente pentru afecţiuni cardiace. Vestea cumplită a fost dată de soţul acesteia, printr-un mesaj pe Facebook.

Tânără de 23 de ani, mamă a unei fetiţe, şi-a pus capăt zilelor! Mesajul sfâşietor al soţului: ”Doduţo, veşnic te voi iubi!”

A ”zburat” bradul pe geam, de la etaj, fără să se gândească la consecinţe! Ce a urmat a devenit viral. A fost grav afectată

A fost frumos şi strălucitor, însă după ce sărbătorile au trecut nu mai părea aşa de încântător, iar gândul de a-l coborî pe scări a fost o adevărată povară, aşa că a găsit o soluţie l-a îndemână: s-a descotorosit de brad aruncându-l pe geam! Ce a urmat a devenit viral, fiind grav afectată.

A ”zburat” bradul pe geam, de la etaj, fără să se gândească la consecinţe! Ce a urmat a devenit viral. A fost grav afectată

Pariurile zilei: Scoatem profit din piatră seacă» Aici, cele 8 sugestii de joi!

Ne menţinem pe un trend ascendent, fapt reconfirmat de statistica zilei de miercuri. Succesul absolut a venit din Cupa Ligii Franţei, acolo unde am intuit 3 din 3 scenarii, dar şi din Serie A, cu rezultate anticipate perfect pentru jocurile de la Sampdoria - Roma (scor 1-1) si Lazio - Udinese (scor 3-0)

Pariurile zilei:  Scoatem profit din piatră seacă»  Aici, cele 8 sugestii de joi!

Biletul zilei: Baschetul face astăzi legea! Vezi pe ce pariuri investim »»

Şansele de profit cu biletul oferit ieri, ne-au fost anulate de cartonaşele consemnate în meciul Lazio - Udinese, sub 3.5. Deşi s-au acordat două încă din prima repriză, statistica a ramas nemodificată până la finele jocului. Pariorii care s-au inspirat din bileutul propus, au beneficiat, totuşi, de două pronosticuri ”verzi”: peste 1.5 goluri în partidele Monaco - Lyon (scor 2-3) şi Rangers - Aberdeen (scor 2-0). 

Biletul zilei: Baschetul face astăzi legea! Vezi pe ce pariuri investim »»

Amical cu Israel pentru tricolori în martie!

România va mai disputa un meci amical în această primăvară. Cu trei zile înaintea partidei cu Suedia, tricolorii vor da piept cu Israelul. Informaţia a fost dată publicităţii pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). 

Amical cu Israel pentru tricolori în martie!

A murit în penitenciar, iar acum familia lui acuză: „L-au lăsat să moară pentru că îl cheamă Gologan”

Un deţinut celebru din penitenciarul Iaşi, Gologan Gheorghe Simion, a murit pe un pat de la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar familia acestuia acuză faptul că acesta a fost lăsat să moară din pricina numelui său, informează bzi.ro. Gheorghe Simion Gologan este o legendă în mediul interlop ieşean.

A murit în penitenciar, iar acum familia lui acuză: "L-au lăsat să moară pentru că îl cheamă Gologan"

”Concentrează-te şi gura-nchisă!” Mesajul tranşant transmis de Darren Cahill, din tribună, Simonei Halep cu care a dus-o în finală

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a luat atitudeine în setul 2 al partidei împotriva lui Angelique Kerber, când tenismena a început să devină vocală. Cahill i-a transmis un mesaj tranşant pentru a se asigura că aceasta se va concentra pe lovituri.

”Concentrează-te şi gura-nchisă!” Mesajul tranşant transmis de Darren Cahill, din tribună, Simonei Halep cu care a dus-o în finală

Diana si-a pus capat zilelor la doar 23 de ani!

Diana Merişan, o tânără de numai 23 de ani, din Buzău, a fost găsită în stare de inconştienţă de soţul ei, după ce a înghiţit o doză mare de medicamente pentru afecţiuni cardiace. Vestea cumplită a fost dată de soţul acesteia, printr-un mesaj pe Facebook.

Diana si-a pus capat zilelor la doar 23 de ani!

Familia Halep, achiziţie de 180.000 de euro! Cu ce maşină era aşteptată Simona la aeroport

Simona Halep a câştigat peste 20 de milioane de euro din tenis, astfel că familia ei îşi permite achiziţii extravagante. Nicolae Halep, fratele jucătoarei, tocmai şi-a achiziţionat un Bentley în valoare de 180.000 de euro. Cu superbul bolid ar fi putut fi aşteptată Halep după întoarcerea de la Australian Open. Din fericire, Simona Halep s-a calificat în finală, aşa că va mai sta ceva la Melbourne.

Familia Halep, achiziţie de 180.000 de euro! Cu ce maşină era aşteptată Simona la aeroport

Simona Halep, împrumutată de Hagi? Ce spune Stere Halep

Stere Halep a comentat, de curând, o informaţie mai veche potrivit căreia Simona Halep ar fi fost împrumutată de Gheorghe Hagi cu jumătate de milion de euro. Se zvonea că Hagi ar fi împrumutat-o pe Simona Halep atunci când aceasta ar fi fost într-un moment mai dificil în carieră şi potrivit înţelegerii Halep ar fi trebuit să îi înapoieze banii cu dobândă în cazul în care ajungea între primele 20 de jucătoare ale lumii.

Simona Halep, împrumutată de Hagi? Ce spune Stere Halep

Ilie Năstase, primele declaraţii despre victoria Simonei Halep de la Australian Open! Ce şanse îi dă să câştige în faţa Carolinei Wozniacki: ”E meciul carierei ei!”

Ilie Năstase susţine că victoria Simonei Halep împotriva lui Angelique Kerber este meciul carierei ei. Fostul tenismen susţine că finala împotriva Carolinei Wozniacki va fi una extrem de dificilă, care va depinde numai şi numai de atitudinea pe care o va avea Simona în teren.

Ilie Năstase, primele declaraţii despre victoria Simonei Halep de la Australian Open! Ce şanse îi dă să câştige în faţa Carolinei Wozniacki: ”E meciul carierei ei!”

Cum a reacţionat Felix Baumgartner când a văzut că Simona Halep s-a calificat în Australian Open! Mihaela Rădulescu a filmat tot şi l-a dat de gol

Mihaela Rădulescu a urmărit partida dintre Simona Halep şi Angelique Kerber împreună cu iubitul ei, Felix Baumgartner. Victoria româncei l-a făcut pe austriac să ţipe de bucurie, trăind succesul Simonei din tot sufletul.

Cum a reacţionat Felix Baumgartner când a văzut că Simona Halep s-a calificat în Australian Open! Mihaela Rădulescu a filmat tot şi l-a dat de gol

Scene şocante în metrou! Un poliţist a dat afară din tren o tânără! Ce l-a deranjat pe acesta

Pasagerii unui metrou din Los Angeles au avut parte de câteva momente şocante. Un poliţist a luat-o pe o tânără de braţ şi a dat-o afară din tren, informează Daily Mail.

Scene şocante în metrou! Un poliţist a dat afară din tren o tânără! Ce l-a deranjat pe acesta

Cel puţin doi morţi şi zece răniţi în Italia, după ce un tren a deraiat

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi zece au fost grav rănite după ce un tren a deraiat, joi dimineaţă, în apropiere de Milano. Aproximativ 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel puţin doi morţi şi zece răniţi în Italia, după ce un tren a deraiat

Primele declaraţii ale Simonei Halep după ce a învins-o pe Angelique Kerber şi s-a calificat în finala Australian Open

Simona Halep a reuşit să o învingă pe Angelique Kerber după un meci de infarct. Tenismena noastră a mărturisit că nu i-a fost uşor să câştige şi a ştiut încă dinainte de a intra în teren că va fi o partidă grea.

Primele declaraţii ale Simonei Halep după ce a învins-o pe Angelique Kerber şi s-a calificat în finala Australian Open

„Copilul cel mic ma întreabă de ce o strig pe mama lui. Mi-a zis: A murit? Spune-mi ca mamica e…” Scene sfâşietoare acasă la Alexandra, tânăra înjunghiată mortal de concubinul ei

Părinţii Alexandrei, tânăra ucisă cu bestialitate de concubinul ei militar, sunt sfâşiaţi de durere. Mama fetei a mărturisit că băieţelul o întreabă dacă mama lui a murit, iar ce-i cere e absolut sfâşietor.

"Copilul cel mic ma întreabă de ce o strig pe mama lui. Mi-a zis: A murit? Spune-mi ca mamica e..." Scene sfâşietoare acasă la Alexandra, tânăra înjunghiată mortal de concubinul ei

Un SUV a intrat cu viteză în mulţime! Poliţia a găsit un CADAVRU în portbagaj

O persoană a murit şi mai multe au ajuns în stare gravă la spital după ce un SUV a intrat cu viteză într-o staţie de autobuz, din Moscova. Poliţiştii au avut un şoc când au deschis portbagajul maşinii şi au văzut ascuns acolo un cadavru.

Un SUV a intrat cu viteză în mulţime! Poliţia a găsit un CADAVRU în portbagaj

Simona Halep e în finala Australian Open! Victorie dramatică în faţa lui Angelique Kerber

Simona Halep s-a calificat în finala Australian Open, după o victorie dramatică în semifinale contra lui Angelique Kerber. Scorul este 6-3, 4-6, 9-7. Ambele jucătoare au avut, pe rând, mai multe mingi de meci. În finală, Halep o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki.

Simona Halep e în finala Australian Open! Victorie dramatică în faţa lui Angelique Kerber

METEO 25 ianuarie! Ninge în cea mai mare parte a ţării

Cerul va avea înnorări şi vor fi mai ales ninsori, cu precădere în prima jumătate a zilei în Dobrogea, Muntenia, Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Oltenia şi izolat în restul teritoriului, informează Mediafax.

METEO 25 ianuarie! Ninge în cea mai mare parte a ţării

Cod galben de ceaţă! Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ceaţă valabil pentru următoarele ore în mai multe zone din ţară. Judeţele pentru care a fost emisă atenţionarea meteo sunt Gorj, Vrancea şi îndeosebi judeţul Galaţi.

Cod galben de ceaţă! Zonele vizate

Cutremur puternic în Rusia! Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a avut loc astăzi în largul coastei estice a Rusiei, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters.
 

Cutremur puternic în Rusia! Ce magnitudine a avut

Victorie la scor de neprezentare pentru Lazio cu Udinese!

Lazio Roma a câştigat cu 3-0 (1-0) jocul restant din cadru etapei a XII-a din Serie A de pe teren propriu cu formaţia Udinese. Viitoarea adversară a FCSB din primăvara Europa League a deschis scorul graţie unui autogol semnat de Samir în minutul 22. 

Victorie la scor de neprezentare pentru Lazio cu Udinese!

Roma, salvată de la înfrângere în prelungiri la Sampdoria de Dzeko!

AS Roma a reuşit să evite în extremis înfrângerea în jocul restant din etapa a III-a din Serie A susţinut pe terenul celor de la Sampdoria. Duelul de la Genoa a fost unul extrem de echilibrat, gazdele fiind la câteva minute de a-şi trece în cont o victorie importantă în această restanţă. 

Roma, salvată de la înfrângere în prelungiri la Sampdoria de Dzeko!

Real Madrid, eliminată din Cupa Spaniei de Leganes!

Surpriză de proporţii în Cupa Spaniei! Real Madrid a fost învinsă neaştepat pe „Santiago Bernageu” de Leganes cu scorul de 2-1 (1-0) şi a fost eliminată din Cupa Spaniei. Cu toate că în tur s-a impus în deplasare cu 1-0 în returul sfertului de finală de pe „Bernabeu”, elevii lui Zidane au fost de nerecunsocut, fiind reduşi la tăcere de Leganes. 

Real Madrid, eliminată din Cupa Spaniei de Leganes!

Lyon elimină campioana Monaco din Cupa Franţei!

Lyon s-a calificat în optimile de finală a ediţiei din acest an a Cupei Franţei după ce a învins cu 3-2 la capătul unui meci spectaculos campioana en-titre din Hexagon, AS Monaco. Jovetic a deschis scorul pentru monegasci în minutul 13 însă oapeţii nu au acuzat deloc şocul.  

Lyon elimină campioana Monaco din Cupa Franţei!

Moldovenii au revenit din Antalya pentru a înfrunta iadul alb!

Jucătorii FC Botoşani au revenit din Antalya unde s-au aflat în cantonament de la jumătatea acestei luni. Costel Enache, antrenorul principal al echipei, le-a dat liber elevilor săi două zile, aceştia urmând a reveni la antrenamente sâmbătă, la ora 15:00. 

Moldovenii au revenit din Antalya pentru a înfrunta iadul alb!

Arsenal elimină Chelsea şi merge în finala Cupei Ligii Angliei!

Arsenal a eliminat Chelsea în derby-ul londonez susţinut în semifinalele Cupei Ligii Angliei, calificându-se în ultimul act al competiţiei unde va da pipet cu Manchester City. După 0-0 în manşa tur a semifinalei cu Chelsea pe „Stanford Bridge”, „tunarii” au tranşat calificarea pe „Emirates” în faţa a aproximativ 60.000 de spectatori. 

Arsenal elimină Chelsea şi merge în finala Cupei Ligii Angliei!

Wozniacki o aşteaptă pe Halep în finala de la Melbourne!

Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, s-a calificat în finala ediţiei din acest an a turneului de la Australian Open. Performanţa a fost obţinută după ce jucătoarea din Danemarca a trecut în prima semifinală de la Melbourne de belgianca Elise Mertens, locul 37 WTA, scor 6-3, 7-6 (2).

Wozniacki o aşteaptă pe Halep în finala de la Melbourne!

„Du-te repede, că au omorât-o pe fiica-ta”. Aşa a aflat grozăvia tatăl fetei ucise de militarul gelos în coaforul din Titu

E jale mare în familia tinerei ucisă de militarul Florin Oprea, într-un coafor din Titu. Părinţii sperau să o vadă la casa ei, să crească nepoţi dar o vor conduce pe Alexandra pe ultimul drum. Tatăl fetei şi-a văzut fiica chiar înainte să moară la salonul de înfrumuseţare!

"Du-te repede, că au omorât-o pe fiica-ta". Aşa a aflat grozăvia tatăl fetei ucise de militarul gelos în coaforul din Titu

Declaraţii exclusive. Mirii care au avut 7.000 de invitaţi la nuntă au decis să…

Primarul Lucian Morar şi interpreta de muzică populară Ioana Pricop au făcut o nuntă istorică în România, cu 7.000 de invitaţi, în şapte sate, iar povestea lor de dragoste continuă cel puţin la fel de frumos. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat că tinerii însurăţei se pregătesc de luna de miere şi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care vor deveni părinţi. (VEZI ŞI: Băse şi Udrea n-au dat ”plicul”, însă… Am aflat cât au strâns mirii la ”nunta cu 7.000 de invitaţi”. Suma e halucinantă!)

Declaraţii exclusive. Mirii care au avut 7.000 de invitaţi la nuntă au decis să...

Nu-şi poate vindeca durerea. Mama olimpicului ucis în Ferentari, mesaje răvăşitoare de la mormânt: ”Îmi doresc aripi să pot zbura până la tine!”

Puţin peste cinci ani au trecut de când Andrei Ungureanu, ”olimpicul” de numai 16 ani, a pierit într-o noapte de octombrie, pe o străduţă din Ferentari, înjunghiat în inimă! Mama lui nu l-a uitat! Parcă ieri s-a întâmplat, încă nu-i vine să creadă, îl jeleşte, îl imploră, îl vrea înapoi... Printr-un coşmar trece femeia, care de atunci îi administrează contul de Facebook şi nu există zi în care să nu-i închine lui Andrei câteva cuvinte care smulg lacrimi. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, este alături de mama care îşi plânge de ani buni copilul. (VEZI ŞI: Durere incredibilă în familia olimpicului din Ferentari ucis de cel mai bun prieten! La doi ani de la moartea sa, mama lui...)

Nu-şi poate vindeca durerea. Mama olimpicului ucis în Ferentari, mesaje răvăşitoare de la mormânt: ”Îmi doresc aripi să pot zbura până la tine!”

Clipe de groază într-un avion în care se afla Ministrul Sănătăţii! Florian Bodog a intervenit de urgenţă

Clipe de groază într-un avion care venea de la Oradea la Bucureşti şi în care se afla Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Unui pasager i s-a făcut rău, iar avionul a fost la un pas de a face cale întoarsă, informează stiripesurse.ro. De profesie medic, Florian Bodog i-a acordat primul ajutor pasagerului.

Clipe de groază într-un avion în care se afla Ministrul Sănătăţii! Florian Bodog a intervenit de urgenţă

Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA, şi-a aflat sentinţa! Nu mai iese viu din închisoare!

Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA, a fost condamnat la 175 de ani de închisoare, informează CNN. Printre campioanele olimpice pe care Larry Nassar le-a abuzat sexual se numără Gabby Douglas, Aly Raisman sau McKayla Maroney.

Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA, şi-a aflat sentinţa! Nu mai iese viu din închisoare!

Reacţia incredibilă al lui Mircea N. Stoian după moartea lui Verestoy Attila: ”îmi miroase a cancer cu…”

La doar câteva ore de la anunţul decesului senatorului UDMR Verestoy Attila, au apărut şi reacţiile persoanelor publice, iar unele dintre ele nu au păstrat linia generală a zicalei ”despre morţi numai de bine”. Mircea N. Stoian a fost cel care a avut un comentariu acid, deşi el ar fi vrut să fie plin de umor!

Reacţia incredibilă al lui Mircea N. Stoian după moartea lui  Verestoy Attila: ”îmi miroase a cancer cu...”

Declaraţiile halucinante ale taximetristului care l-a dus la Poliţie pe militarul care şi-a ciopârţit soţia: ”Avea sânge pe mână, pe haine şi…”

Imediat după ce şi-a ucis fosta iubită într-un coafor de la Titu, bărbatul a sunat la 112 şi s-a autodenunţat. Florin Oprea a a ieşit apoi în stradă şi s-a urcat într-un taxi. Iată primele declaraţii ale şoferului care l-a dus la poliţie. ”Nu am simţit nimic deosebit. Numai după ce s-a urcat, l-am văzut pătat de sânge şi m-a rugat să-l duc la poliţie. L-am întrebat şi mi-a zis că şi-a bătut soţia” a povestit taximetristul, pentru DIGI24.

Declaraţiile halucinante ale taximetristului care l-a dus la Poliţie pe militarul care şi-a ciopârţit soţia: ”Avea sânge pe mână, pe haine şi...”

Ce mesaje halucinante îi lăsase militarul criminal pe cutiile de pantofi iubitei pe care a ucis-o!

Florin Oprea, militarul care şi-a ucis iubita, îi lăsase acesteia pe cutiile de pantofi câteva mesaje halucinante. Mama Alexandrei Elena Marin susţine că Florin Oprea avea probleme cu jocurile de noroc şi că fiica ei făcuse plângere la Poliţie pentru ca fostul iubit să nu o mai deranjeze.

Ce mesaje halucinante îi lăsase militarul criminal pe cutiile de pantofi iubitei pe care a ucis-o!

Dintr-o fata superba a ajuns un monstru. Ce a patit aceasta tanara dupa ce a dorit sa isi schimbe culoarea parului. Mare atentie: multe femei fac greseala asta

Doamne fereste. O tanara s-a ales cu fata umflata si cu probleme grave la ochi, dupa ce a incercat sa se vopseasca acasa, singura. Fata a fost la un pas de moarte.

 

 

Dintr-o fata superba a ajuns un monstru. Ce a patit aceasta tanara dupa ce a dorit sa isi schimbe culoarea parului. Mare atentie: multe femei fac greseala asta

Nicolae Dică, implicat într-un scandal sentimental: „Pentru toate c…..e, jocul s-a terminat. Semnat: soţia!”

Nicolae Dică ar avea probleme cu soţia sa, Corina, informează romaniatv.net. Aceasta ar fi schimbat statusul contului de WhatsApp al lui Nicolae Dică, scriind un mesaj ce trădează problemele conjugale.
 

Nicolae Dică, implicat într-un scandal sentimental: "Pentru toate c.....e, jocul s-a terminat. Semnat: soţia!"

Papa Francisc: ”Şarpele din Paradis a transmis primele fake news”

Papa Francisc spune că şarpele din Paradis a transmis primele ”fake news” şi că primul caz de dezinformare este în Biblie când Eva este ispită de şarpe să mănânce fructul interzis. Episodul a arătat „consecinţele rele” pe care le pot avea ştirile false, a avertizat Papa, care a adăugat că această ştire falsă a dus doar la răspândirea aroganţei şi a urii, arată BBC News. El le-a cerut utilizatorilor de mass-media socială şi jurnaliştilor să demaşte tacticile manipulative care duc la diviziune.

Papa Francisc: ”Şarpele din Paradis a transmis primele fake news”

Ce a păţit un român din UK după ce a comandat un produs de 3.000 de lire sterline de pe Amazon

Un român a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a făcut o comandă pe internet. Şi-a comandat un produs destul de scump, în valoare de 3000 de lire sterline, în schimb a primit un banal DVD cu filmul ”Boss baby”.

Ce a păţit un român din UK după ce a comandat un produs de 3.000 de lire sterline de pe Amazon

Ce avere avea şi cine îl moşteneşte pe Verestoy Attila, unul dintre cei mai bogaţi politicieni

Verestoy Attila, senator UDMR, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 63 de ani. El suferea de cancer şi se afla la o clinică din Viena, pentru tratament. Politicianul era căsătorit, avea un copil şi doi nepoţi. Conform revistei Capital, în 2017 Verestoy Attila avea o avere declarată de aproximativ 50 de milioane de euro.

Ce avere avea şi cine îl moşteneşte pe Verestoy Attila, unul dintre cei mai bogaţi politicieni

”Colonelul Morteni” a fost băgat la nebuni! Individul ameninţa pe facebook că aruncă fete în faţa metroului!

Individul care profera ameninţări pe Facebook, spunând că va arunca femei în faţa metroului a fost prins şi internat la Psihiatrie! Poliţiştii au descoperit că işi alegea victimele întâmplător, multe dintre ele minore! Bărbatul din Morteni, judeţul Dâmboviţa, care posta ameninţări pe Facebook a fost internat la Psihiatrie, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Dâmboviţa. Bărbatul a fost reţinut de Poliţie acum două zile pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a postat ameninţări pe reţeaua de socializare inclusiv la adresa unor copii.

”Colonelul Morteni” a fost băgat la nebuni! Individul ameninţa pe facebook că aruncă fete în faţa metroului!

Incredibil! Suspectul a muşcat…câinele poliţist! Cum s-a petrecut grozăvia!

Un bărbat a fost arestat după ce a muşcat un câine poliţist aflat la datorie. Incidentul a avut loc duminică, când poliţiştii din New Hampshire, SUA anchetau o serie de împuşcături reclamate de martori. Poliţiştii au ajuns la locul unde se auziseră împuşcăturile, iar cei doi bărbaţi aflaţi în casă au încercat să fugă de poliţişti.

Incredibil! Suspectul a muşcat...câinele poliţist! Cum s-a petrecut grozăvia!

Lovitură pentru Simona Gherghe! Ce a decis CNA

CNA a amendat cu o sumă foarte mare Antena 1 pentru o ediţie a emisiunii "Acces Direct". Emisiunea este prezentată de Simona Gherghe, dar aceasta se afla în concediu de maternitate atunci. În şedinţa de marţi, CNA a pus în dezbatere ediţia emisiunii din data de 26 iulie, în care s-a vorbit despre un "savant" care a teleportat şi a înviat o fetiţă în vârstă de doi ani, pentru că a vrut să o cucerească pe mama acesteia.

Lovitură pentru Simona Gherghe! Ce a decis CNA

Un bărbat a fost înjunghiat în incinta stadionului Dunărea Călăraşi. Atacatorul e liber

După crima petrecută marţi, la Titu, unde o tânără a fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuţit de concubinul ei într-un coafor, un nou incident şochează România. (VEZI PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: Militarul care şi-a ucis iubita la coafor a pregătit totul pas cu pas! Detalii despre planul criminalului)

Un bărbat a fost înjunghiat în incinta stadionului Dunărea Călăraşi. Atacatorul e liber

Imagini de cascadorii râsului dintr-o localitate din România! Muncitorii au pus pavele la 0 grade, topind gheaţa cu butelia de gaz!

Imagini de cascadorii râsului din localitatea Moneasa (judeţul Arad). Mai mulţi muncitori au fost scoşi la 0 grade să pună pavele, informează aradon.ro. Aceştia au topit gheaţa cu gazul de la o butelie, ca la tăierea porcului.

Imagini de cascadorii râsului dintr-o localitate din România! Muncitorii au pus pavele la 0 grade, topind gheaţa cu butelia de gaz!