Suma fabuloasă pe care a plătit-o Primăria Capitelei pentru un sens giratoriu modular. E mai scump decât un apartament

Suma fabuloasă pe care a plătit-o Primăria Capitelei pentru un sens giratoriu modular. E mai scump decât un apartament

Primarul general al Capitalei a explicat sâmbătă că a găsit noi soluţii pentru fluidizarea traficului din Bucureşti. Concret, au fost achiziţionate sensuri giratorii modulare. Iată ce sumă fabuloasă a fost plătite pentru două astfel de sensuri.

Nicuşor Dan a postat pe Facebook fotografii cu sensurile giratorii modulare deja montate.

„Venim cu noi soluţii pentru fluidizarea traficului din Capitală – sensurile giratorii modulare. Prin Administraţia Străzilor Bucureşti, am amplasat deja două astfel de giratorii, unul la intersecția Șoseaua Petricani – Dimitrie Pompeiu, iar celălalt la intersecția D-na Ghica cu Str. Heliade Între Vii”, a explicat Nicușor Dan pe Facebook.

Sens giratoriu modular în valoare de 450.000 de lei

Se pot muta oricând şi oriunde

Fiecare sens a fost construit din elemente modulare prefabricate, din beton armat, îmbinate între ele şi iluminate prin intermediul unor LED-uri cu încărcare fotovoltaică. Lucrările s-au desfăşurat pe timpul nopţii, iar costul fiecărei lucrări în parte a fost de 450.000 de lei.

CITEŞTE ŞI: FILMARE FABULOASĂ CU UN “ENGLEZ”, PE CONTRASENS ÎNTR-UN SENS GIRATORIU DIN BRAȘOV. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ CE A IEȘIT DIN INTERSECȚIE

„Avantajele acestor soluţii de trafic sunt: timpul foarte scurt de montaj (pot fi amplasate în câteva ore); durata mare de garanţie – 60 de luni şi rezistenţa în timp – peste 50 de ani; mobilitate crescută – se pot muta oricând şi oriunde în funcţie de necesităţi, inclusiv în cazul unor avarii, în zona acestora.”, a spus Nicușor Dan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!