”Sunt ca și însurat, duceți-vă în …” Fetițele l-au ”agățat” pe stradă, iar răspunsul lui Codin Maticiuc le-a lăsat fără cuvinte!

Publicat: 11/08/2022 | 16:06

Codin Maticiuc face rai din ce are, iar asta a demonstrat și weekend-ul trecut, atunci când a bifat prezența la UNTOLD. A fost prezent cu stand-ul său, „Spitale publice din bani privați”, pentru a-și susține cauza, dar îmbină, cu ușurință, utilul cu plăcutul. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Codin Maticiuc a explicat cât de dificil îi e să-și țină iubita mereu „happy”, dar și cât cântărește cuvântul lui când vine vorba despre ieșirile în oraș. 

Codin Maticiuc provine dintr-o familie cu posibilități financiare crescute, iar asta i-a permis un stil de viață tumultuos încă din adolescență, așa că a fost văzut ca un „crai de Dorobanți”, cu nenumărate cuceriri în rândul fetelor ”lumea bună” a Capitalei.

Timpul l-a maturizat! A devenit autor de cărți, producător de filme, chiar de succes, dar, mai mult decât atât, este implicat până peste cap în poate proiectul vieții sale, acela de a renova, ba chiar și de a ridica din temelii spitale. Este, de altfel, președintele fundației filantropice Metropolis.

Codin Maticiuc și-a susținut cauza la UNTOLD / (Sursa: Captură video)

(NU RATA: Ce i-a dezvăluit Anghel Damian lui Codin Maticiuc despre Theo Rose. Nimeni nu se aştepta la acest lucru)

„Îmi trebuie o scuză pentru faptul că mă voi îmbăta îngrozitor”

Și-a susținut campania și la UNTOLD, fiind prezent cu stand-ul său pentru a-și face mai cunoscută cauza. Nu a uitat, însă, și de distracție. Într-un interviu, Codin a detaliat motivul prezenței sale la Cluj, acolo unde a avut loc, weekend-ul trecut, cel mai mare festival de muzică electronică din Europa. Într-un stil nostim, caracteristic, de altfel, a menționat că are mereu nevoie de o scuză pentru a se se îmbăta!

„Suntem cu «Fundația Metropolis» și cu «Spitale publice din bani privați» aici prezenți, avem stand, am fost azi în stand, am dat tricouri, am dat hanorace, am dat bluze… avem activări, încercăm să facem un pic mai notorie cauza noastră.

Practic, ce vreau eu să fac este… îmi trebuie o scuză pentru faptul că mă voi îmbăta îngrozitor în seara asta!

Când mă întrebi «Ce faci aici?», «Muncesc, frate… sunt cu spitale cu alea», dar, de fapt, eu mă îmbăt, mă îngenunchez, ca în fiecare an la UNTOLD și la Neversea, a spus Codin Maticiuc, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Nu i-a lipsit niciodată carisma, ba face valuri și acum, așa că inevitabilul s-a produs, chiar în timpul interviului! Mai multe domnișoare i-au făcut ochi dulci, iar una dintre ele i-a declarat iubire, în gura mare. ”Sunt ca și însurat, duceți-vă pe drumul vostru”, a fost răspunsul lui Codin Maticiuc.

Codin Maticiuc se iubește cu Ana Pandeli / (Sursa: Instagram)

(VEZI ȘI: S-a aflat! Motivul pentru care Codin Maticiuc nu vrea să se însoare cu mama fetiței lui)

„Întotdeauna supărată un pic”

Viața lui Codin Maticiuc s-a schimbat în momentul în care Ana Pandeli, iubita lui, a adus pe lume o fetiță, Smaranda. Cum e atmosfera în casa omului de afaceri?

„Ei îi place foarte mult toată treaba asta din festival. E fană Neversea, e fană UNTOLD și atunci, pentru mine, sincer, dacă ei îi face plăcere, mă încarc din treaba asta, să știu că îi face plăcere. Nu există, ea trebuie să îmi spună ce vrea și mie ce îmi rămâne… Frățiorul tău se mulțumește cu niște resturi. O marți în Centrul Vechi, o miercuri la Brasserie… bă, ce îmi rămâne mie, adică zic «Bă, baby, ce vrei să iei?» Și ea ia, le ia pe alea mari și eu… într-o luni… Fifa cu băieții”, a povestit, amuzat, Codin.

Totodată, Codin a menționat că sintagma „Happy wife, happy life” se aplică cu jumătăți de măsură în cazul lui, iar asta pentru că a lui wife e supărată mai mereu. „E îngrozitor de greu, adică nu.. unde să happy wife… wife întotdeauna e supărată un pic, cel puțin, la mine”, a descris-o Codin Maticiuc Ana Pandeli.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.