fani

Înainte să se afle că a ajuns în moarte clinică, Răzvan Botezatu a transmis un mesaj de pe patul de spital: „Din păcate, nu…”

Cu o zi să se afle că a fost în moarte clinică, în urma unui accident terifiant, Răzvan Botezatu a ajuns la spital. Mesajul pe care l-a transmis în timp ce avea perfuzii în mâna stângă a stârnit controverse în legătură cu actuala stare de sănătate  a prezentatorului TV. În cadrul unui interviu oferit recent, el a spus că în urma incidentului din copilărie, şi-a spart bazinul, a fost nevoit să facă mult timp fizioterapie, iar coloana lui este strâmbă.

Înainte să se afle că a ajuns în moarte clinică, Răzvan Botezatu a transmis un mesaj de pe patul de spital: "Din păcate, nu..."

Câştigătoarea de la „Bravo, ai stil!”, decizie de ultimă oră! Iuliana Doroftei: „Îmi doresc foarte tare să mă…”

Iuliana Doroftei, câştigătoarea celui de-al treilea sezon de la "Bravo, ai stil!", are planuri mari pentru 2018, aşa că l-a început în forţă. Unul dintre lucrurile importante pe care vrea să le aibă la capitolul "Am bifat această reuşită" l-a împărtăşit fanilor, care i-au scris imediat.

Câştigătoarea de la "Bravo, ai stil!", decizie de ultimă oră! Iuliana Doroftei: "Îmi doresc foarte tare să mă..."

Mesajul Biancăi Drăguşanu pentru fani: „Nu scriu pe foaie doar dorinţele… Trebuie să…”

Bianca Drăguşanu le-a mulţumit celor care o urmăresc şi o apreciază. Bianca a vorbit despre obiceiurile sale de Revelion, dar şi despre fericirea pe care o simte când se gândeşte cât este de iubită. 

Mesajul Biancăi Drăguşanu pentru fani: "Nu scriu pe foaie doar dorinţele... Trebuie să...”

Investitor nou la Braşov! Obiectiv: revenirea în cel mai scurt timp în Liga I!

Începând din această săptămână, Asociaţia Sportivă „Steagul Roşu” Braşov are un nou investitor şi are ca obiectiv revenirea în cel mai scurt timp pe prima scenă fotbalistică a ţării. După ce a intrat în faliment, FC Braşov a fost salvată de fani, suporterii înfiinţându-şi propria echipă, AS „Steagul Roşu” Braşov, echipă care evoluează în Liga a IV-a. 

Investitor nou la Braşov! Obiectiv: revenirea în cel mai scurt timp în Liga I!

Delia, la cuţite cu fanii, care s-au luat de colecţia ei vestimentară: „Faceţi parte din categoria mâncătorilor de c@#$t”

Delia le-a declarat război fanilor care au vorbit urât despre prima ei colecţie vestimentară, "Mă-ta". Cântăreaţa i-a dat o replică acidă unui internaut care a lăsat un comentariu jignitor la una dintre postările sale în care promova tricourile şi bluzele pe care au fost imprimate imagini cu bunătăţi tradiţionale, printre care cârnaţi şi cozonaci de casă.

Delia, la cuţite cu fanii, care s-au luat de colecţia ei vestimentară: "Faceţi parte din categoria mâncătorilor de c@#$t"

Ozana Barabancea, mesaj tranşant după ce a slăbit 40 de kilograme: „Tu, zeiţă a slăbitului, căţea ordinară…”

La mai bine de o jumătate de an de când şi-a tăiat stomacul, Ozana Barabancea a topit 40 de kilograme. În inerviurile pe care le-a acordat în ultima perioadă, ea a dezvăluit cât de mult i s-a schimbat viaţa. Şi asta nu doar din punct de vedere estetic, ci şi sufleteşte. Jurata de la "Te cunosc de undeva!" e mult mai optimistă, iar azi, din dorinţa de a le descreţi frunţile internauţilor, ea a distribuit un mesaj destul de acid.

Ozana Barabancea, mesaj tranşant după ce a slăbit 40 de kilograme: "Tu, zeiţă a slăbitului, căţea ordinară..."

VIDEO / Un cunoscut DJ a murit sub privirile fanilor, după ce scena s-a prăbuşit! Imaginile dure ale tragediei

Este doliu în lumea muzicii, după ce un celebru DJ a încetat din viaţă în timp ce se afla în faţa a mii de oameni. Decesul a survenit în urma prăbuşirii scenei din cauza vântului care a bătut puternic. Poliţiştii cercetează accidentul ca să afle cauzele tragediei.  

VIDEO / Un cunoscut DJ a murit sub privirile fanilor, după ce scena s-a prăbuşit! Imaginile dure ale tragediei

Andone cere mobilizarea câinilor!

Fostul antrenor al lui Dinamo, Ioan Andone a declarat că este îngrijorat de faptul că alb-roşii au fost părăsiţi de suporteri, număru fanilor care asistă la meciurile „câinilor” de pe teren propriu fiind din ce în ce mai redus. Andone crede că Dinamo ar fi mult mai puternică dacă fanii ar reveni la sentimente mai bune faţă de echipă şi crede că trupa pregătită de Vasile Miriuţă s-ar califica 100% în play-off dacă va avea aportul publicului. 

Andone cere mobilizarea câinilor!

Familia lui David Beckham s-a mărit! Prima poză cu bebeluşul în braţe: „Frumos! Felicitări!”

Bucurie fără margini pentru Victoria şi David Beckham, care au urat bun venit pe lume celui mai mic membru al familiei. Fostul fotbalist britanic a fost cel care a dat vestea cea mare pe internet, unde a făcut publică o fotografie emoţionantă.

Familia lui David Beckham s-a mărit! Prima poză cu bebeluşul în braţe: "Frumos! Felicitări!"

Una dintre cele mai HOT ispite de la „Insula Iubirii”, de nerecunoscut după operaţiile estetice: „Uitaţi aici doua poze unde sunt 100% naturală, aveam 18 ani”. Cum au reacţionat fanii când au văzut cât de schimbată e, de fapt

Bianca, una dintre cele mai controversate ispite de la "Temptation Island – Insula Iubirii", le-a închis gura cârcotaşilor, care erau curioşi să vadă cum arăta când nu avea nicio operaţie estetică făcută. Bruneta a făcut publică o poză de dinainte să calce în cabinetul vreunui medic estician. Alături de fotografia în care avea 18 ani, vedeta a pus una din prezent, iar diferenţele sunt uriaşe. Fanii nu au stat pe gânduri şi i-au scris imediat.

Una dintre cele mai HOT ispite de la "Insula Iubirii", de nerecunoscut după operaţiile estetice: "Uitaţi aici doua poze unde sunt 100% naturală, aveam 18 ani". Cum au reacţionat fanii când au văzut cât de schimbată e, de fapt

VIDEO / Margherita de la Clejani şi-a pus extensii lungi şi blonde: „Nu îmi place, cumva te duci la înmormântare?”. Cum a reacţionat artista

Fata Clejanilor şi-a schimbat look-ul şi, odată ce a împărtăşit asta fanilor, le-a spus şi că se lucrează la un nou proiect de televiziune. De asemenea, Margherita de la Clejani le-a cerut părerea internauţilor despre extensiile lungi şi blonde pe care şi le-a pus, iar reacţiile nu au fost toate pozitive.

VIDEO / Margherita de la Clejani şi-a pus extensii lungi şi blonde: "Nu îmi place, cumva te duci la înmormântare?". Cum a reacţionat artista

Denisa de la „Bambi”, privelişte de milioane! A renunţat la sutien şi a arătat tot ce are mai frumos prin bluza prea subţire

Denisa Tănase s-a răsfăţat azi la un salon de înfrumuseţare, însă "i-a răsfăţat" şi pe internauţi, după ce a făcut publică o poză fierbinte. Artista a lăsat la vedere un detaliu intim, la care doar foştii iubiţi au avut acces. Când au văzut fotografia, fanii au înroşit butonul de like.

Denisa de la "Bambi", privelişte de milioane! A renunţat la sutien şi a arătat tot ce are mai frumos prin bluza prea subţire

Gabriela Cristea i-a îngrijorat pe toţi după ce a pozat-o AŞA aşa cu fiica sa: „Face doar rău bebelinei”. Reacţia vedetei după ce a primit avertizări alarmante

Gabriela Cristea şi Tavi Clonda şi-au scos fiica astăzi la o plimbare, deşi vremea a fost destul de posomorâtă. Înainte să iasă din casă, fosta prezentatoare de la "Te vreau lângă mine" a fotografiat-o pe micuţa Victoria în braţele soţului său, iar fanii cuplului i-au avertizat imediat despre pericolul în care e fetiţa lor.

Gabriela Cristea i-a îngrijorat pe toţi după ce a pozat-o AŞA aşa cu fiica sa: "Face doar rău bebelinei". Reacţia vedetei după ce a primit avertizări alarmante

Carla’s Dreams îşi lansează noul single cu videoclip, ”Frica”! Mesajul artiştilor pentru fani: ”Frica aceea cu care…”

Carla’s Dreams revine cu single-ul “Frica”, lansat cu videoclip oficial. Piesa este compusă şi produsă de Carla’s Dreams (muzică, text, producţie) şi de Alex Cotoi. 

Carla’s Dreams îşi lansează noul single cu videoclip, ”Frica”! Mesajul artiştilor pentru fani: ”Frica aceea cu care...”

VIDEO / Simona Gherghe şi-a filmat fiica în ipostaze cum nu ai mai văzut-o: „O ador!”

Simona Gherghe a făcut publice câteva imagini surprinse în casa în care o creşte pe micuţa Ana Georgia. Filmarea cu fiica ei şi a lui Răzvan Săndulescu i-au emoţionat pe mulţi şi i-au scris mai multe mesaje. Vedeta e tare fericită de când a devenit mămică.

VIDEO / Simona Gherghe şi-a filmat fiica în ipostaze cum nu ai mai văzut-o: "O ador!"

Este ziua lui de onomastică, Mihai Morar a făcut tuturor un dar de nepreţuit! Fanii sunt încântaţi de cadoul primit de la prezentatorul TV

Mihai Morar e unul dintre sărbătoriţii zilei de astăzi din showbizul românesc. El a luat prin surprindere pe toţi cei care au intrat pe internet şi au văzut ce cadou interesant le-a făcut. Mulţi dintre fanii prezentatorului i-au scris mesaje de felicitare.

Este ziua lui de onomastică, Mihai Morar a făcut tuturor un dar de nepreţuit! Fanii sunt încântaţi de cadoul primit de la prezentatorul TV

Gabriela Cristea, în lacrimi de ziua ei de nume! Ce surpriză emoţionantă i-a făcut soţul său, Tavi Clonda

În văzul tuturor, Tavi Clonda i-a făcut o surpriză soţiei sale, care îşi serbează ziua onomastică astăzi. De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, vedeta a avut lacrimi în ochi, după ce a intrat pe o reţea de socializare, unde tatăl fiicei sale a scris un mesaj emoţionant, care a fost însoţit de o poză de album cu ea şi micuţa Victoria.

Gabriela Cristea, în lacrimi de ziua ei de nume! Ce surpriză emoţionantă i-a făcut soţul său, Tavi Clonda

Sora Denisei Răducu, hotărâre neaşteptată! Fanii se vor bucura când vor afla gestul emoţionant pe care vrea să-l facă în memoria artistei

Golul lăsat în inima surorii sale atunci când Denisa Răducu a părăsit această lume  poate că nu va fi niciodată umplut, dar Adelina e mai decisă ca oricând în aceste momente. O sursă apropiată a tinerei care e stabilită în Spania a dezvăluit în cadrul unui interviu ce are de gând să facă sora Denisei în memoria ei.

Sora Denisei Răducu, hotărâre neaşteptată! Fanii se vor bucura când vor afla gestul emoţionant pe care vrea să-l facă în memoria artistei

Se întâmplă în România! Banner în limba maghiară la meciul din Cupa României a lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe!!!

La meciul din 16-imile Cupei României dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi CSU Craiova,meci care a avur loc pe stadionul „tineretului” din Braşov şi s-a ncheiat cu scorul de 2-0, fanii nou-promovatei au şocat asistenţa. Nemulţumiţi de ultimele rezultate ale echipei dar mai ales de faptul că mai mulţi jucători au fost acuzaţi că nu pun suflet pentru culori, unii dintre ei fiind chiar acuzaţi public de antrenorul Valentin Suciu după meciul cu Juventus Bucureşti, scor 1-2 că duc viaţă extrasportivă, fanii lui Sepsi au afişat un mesaj în limba în care criticau atitudinea jucătorilor la ultimele meciuri: „Poţi juca prost, dar fără suflet niciodată”, a fost mesajul fanilor nou-promovatei. 

Se întâmplă în România! Banner în limba maghiară la meciul din Cupa României a lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe!!!

Dan Negru, mărturie sfâşietoare: „A murit în anonimat… Îi ţin minte privirea…”

În timp ce era la volan astăzi, Dan Negru a auzit povestea unui om care spunea că rezolvă probleme de matematică dintr-o culegere pe care a avut-o şi moderatorul în adolescenţă. El şi-a amintit despre ziua în care l-a cunoscut pe Grigore Gheba, autorul mai multor culegeri de matematică, şi Dan Negru a postat un […]
Dan Negru, mărturie sfâşietoare: "A murit în anonimat... Îi ţin minte privirea..."

VIDEO / E plinuţă, are celulită, dar câştigă peste 60.000 de euro pe an din pozele ciudate cu picioarele ei! Are mii de fani în toată lumea

Un model din Canada are o afacere mai puţin obişnuită şi câştigă foarte bine cu ajutorul internetului. Cum reuşeşte? Simplu! Deşi, nu are un trup de zeiţă, iar celulita e în floare în unele zone din corp, ea postează poze cu picioarele ei pentru toţi cei care au fetişuri cu ele.

VIDEO / E plinuţă, are celulită, dar câştigă peste 60.000 de euro pe an din pozele ciudate cu picioarele ei! Are mii de fani în toată lumea

Denisa Răducu trimite semne de pe lumea cealaltă: „A născut un copilaş în avion”. Semnificaţia viselor

Mâine se împlinesc trei luni de la moartea Denisei Răducu, dar rudele şi fanii care au preţuit-o enorm nu pot să se împace cu gândul că ea a părăsit această lume. Iar unii dintre ei, chiar îi cer regretatei cântăreţe să le dea semne de pe lumea cealaltă. Şi nu mică le-a fost mirarea când le-au avut. Impresionaţi de mesajele primite în vis, au fost câţiva care au făcut dezvăluiri emoţionante.

Denisa Răducu trimite semne de pe lumea cealaltă: "A născut un copilaş în avion". Semnificaţia viselor

Despărţire-bombă în marea familie MPFM! „Sigur nu mai sunt împreună, că nu mai are poze cu ea, păcat!”

Când toată lumea spera să-i vadă în faţa altarului, doi foşti concurenţi de la "Mireasa pentru fiul meu" şi-ar fi spus "Pa-pa!". Zvonul a fost lansat chiar de unul dintre parteneri, după ce a făcut public un mesaj. Şi, deşi a fost întrebat de mulţi fani dacă se referă la relaţia cu femeia iubită, acesta nu a răspuns, deocamdată. Totuşi, unele surse spun că cei doi foşti participanţi de la MPFM s-au despărţit.

Despărţire-bombă în marea familie MPFM! "Sigur nu mai sunt împreună, că nu mai are poze cu ea, păcat!"

Decizie de ultimă oră! Fanii Denisei Răducu vor să înfiinţeze un post de televiziune în memoria artistei: “Vorbim cu membrii familiei”

Dorul şi tristeţea strânse timp de aproape trei luni de la moartea Denisei Răducu îi macină teribil pe fanii regretatei artiste. Aceştia au făcut astăzi un apel pe Facebook, iar reacţiile nu au întârziat să apară. În plus, ei ştiu şi ce cum se va numi postul de televiziune dedicat cântăreţei.

Decizie de ultimă oră! Fanii Denisei Răducu vor să înfiinţeze un post de televiziune în memoria artistei: “Vorbim cu membrii familiei”

A primit un cadou personalizat! Dani Mocanu a făcut mândru anunţul aşteptat de fanii săi

Eliberat condiţionat, după ce a fost reţinut şi acuzat de proxenetism, Dani Mocanu a fost surprins recent cu un cadou deosebit. Mândru de taboul în care a fost pictat, cântăreţul de manele a scris un mesaj care i-a făcut pe toţi fanii săi să se uite mai atent la pictură.

A primit un cadou personalizat! Dani Mocanu a făcut mândru anunţul aşteptat de fanii săi

După ce s-a pozat pe patul de spital, DJ Wanda a transmis un mesaj alarmant! Fanii au izbucnit în lacrimi

În urmă cu aproape o săptămână, DJ Wanda a părăsit România ca să meargă în Turcia pentru a afla ce boală o chinuie. Astăzi, după ce se pare că ar fi primit rezultatele unor analize amănunţite, artista a făcut public un mesaj, care i-a întristat teribil pe prietenii săi.

 

După ce s-a pozat pe patul de spital, DJ Wanda a transmis un mesaj alarmant! Fanii au izbucnit în lacrimi

Vedeta care isi MINTE fanii ca a slabit! Ce prezentatoare tv isi modifica pozele ca sa para trasa prin inel. Am prins-o!

A slabit sau isi photoshopeaza pozele? De cativa ani, prezentatoarea tv se chinuie sa slabeasca. 

Vedeta care isi MINTE fanii ca a slabit! Ce prezentatoare tv isi modifica pozele ca sa para trasa prin inel. Am prins-o!

Andreea Antonescu şi-a mai făcut un tatuaj! Ce comentariu a făcut un fan

Andreea Antonescu este o fană a tatuajelor, motiv pentru care, zilele acestea, şi-a mai adăugat unul. Şi-a anunţat fanii, pe pagina sa de socializare, că le va face o surpriză şi le va arăta noul simbol de pe corpul ei.

Andreea Antonescu şi-a mai făcut un tatuaj! Ce comentariu a făcut un fan

Fanii DENISEI Manelista sunt disperaţi, după ce vedeta nu a mai dat nici un semn! Ce decizie au luat pentru a afla ce se întâmplă cu vedeta

Vestea că Denisa Manelista suferă de o boală foarte gravă, iar şanse de vindecare sunt minime, potrivit apropiaţilor ei, care spun că a fost la mai mulţi medici, atât în ţară, cât şi în străinătate. Dacă până acum vedeta era foarte activă pe reţelele de socializare, de câteva zile aceasta a fost absentă, ceea ce îi îngrijorează pe fani.

Fanii DENISEI Manelista sunt disperaţi, după ce vedeta nu a mai dat nici un semn! Ce decizie au luat pentru a afla ce se întâmplă cu vedeta

OANA ROMAN le-a transmis tuturor un mesaj dur, iar fanii înroşit butonul de „Like“: „Nu am înţeles niciodată de ce unii oameni sunt pur şi simplu răi“

În această seară, Oana Roman a decis să le transmită tuturor fanilor săi virtuali un mesaj, iar rapid a priimit şi reacţii din partea acestora. Vedeta a strâns aproape o mie de „Like“-uri, în seara de luni, dar şi nenumărate distribuiri ale postării sale de pe Facebook.

OANA ROMAN le-a transmis tuturor un mesaj dur, iar fanii înroşit butonul de „Like“: „Nu am înţeles niciodată de ce unii oameni sunt pur şi simplu răi“

S-a stabilit un nou record! Totul s-a întâmplat după ce BEYONCE a anunţat că e însărcinată cu gemeni

Celebra cântăreaţă americană Beyonce a reuşit să stabilească un nou record, după ce miercuri a anunţat că este din nou însărcinată şi că va aduce pe lume gemeni, în cel mai inedit mod posibil, prin intermediul unei fotografii pe Instagram.

S-a stabilit un nou record! Totul s-a întâmplat după ce BEYONCE a anunţat că e însărcinată cu gemeni

După ce s-a aflat că divorţează, OANA ROMAN a fost luată cu asalt de către fani: „Tu eşti…“

Oana Roman şi Marius Elisei se pare că vor divorţa, după ce tânărul a dat de înţeles acest lucru printr-o postare pe contul său de Facebook, în urmă cu doar o zi.

După ce s-a aflat că divorţează, OANA ROMAN a fost luată cu asalt de către fani: „Tu eşti...“

Imaginile pe care toată lumea îşi doreşte să le vadă. Cum arată OANA RADU în costum de baie după ce a slăbit 65 de kilograme

Oana Radu s-a transformat complet în ultimii trei ani după ce a izbutit să slăbească 65 de kilograme! Şi-a operat braţele şi şi-a pus silicoane şi nu se opreşte aici. Blonda este dispusă să se supună altor intervenţii estetice pentru a arăta senzaţional.
 

Imaginile pe care toată lumea îşi doreşte să le vadă. Cum arată OANA RADU în costum de baie după ce a slăbit 65 de kilograme

ADELINA PESTRIŢU, terorizată! După ce şi-a pus silicoane, fanii au asaltat-o. „Chiar par din plastic“

Decizia Adelinei Pestriţu de a se „tuna“ nu a fost una tocmai pe gustul unora dintre fanii vedetei, care au început să îi lase acesteia sute de mesaje la o fotografie de pe o reţea socială, în care sânii ei sunt la vedere într-o rochie decoltată.

ADELINA PESTRIŢU, terorizată! După ce şi-a pus silicoane, fanii au asaltat-o. „Chiar par din plastic“

DAN CAPATOS a reuşit să uimească pe toată lumea după ce a postat o imagine cu SIMONA GHERGHE. Ce au văzut fanii?

Dan Capatos le-a făcut o surpriză de proporţii în această sâmbătă dimineaţă fanilor săi din mediul virtual după ce a postat un colaj de imagini în care apare alături de colega sa, Simona Gherghe.

DAN CAPATOS a reuşit să uimească pe toată lumea după ce a postat o imagine cu SIMONA GHERGHE. Ce au văzut fanii?

Schimbare de look de ultimă oră! Cum s-a transformat ADELINA PESTRIŢU!

Adelina Pestriţu e cunoscută pentru stilul său de viaţă nonconformist, iar apariţiile din ultimele zile vin doar să întărească această ipoteză, mai ales după ce fosta prezentatoare TV s-a afişat cu noii săi sâni.

Schimbare de look de ultimă oră! Cum s-a transformat ADELINA PESTRIŢU!

LILI SANDU, prima reacţie după ce a prins un telefon la ieşirea de la „Ferma Vedetelor“! Ce fotografie a postat pe Internet

După ce a rezistat săptămâni la rând, în competiţia de la „Ferma Vedetelor“, emisiunea difuzată de ProTV, cântăreaţa Lili Sandu, care până aseară a fost unul dintre semifinalişti, a fost eliminată din concurs.

LILI SANDU, prima reacţie după ce a prins un telefon la ieşirea de la „Ferma Vedetelor“! Ce fotografie a postat pe Internet

ROXANA VANCEA a căzut la pat! Imaginea care i-a îngrijorat pe fanii brunetei

Roxana Vancea face parte din vedetele de la noi care sunt cunoscute datorită stilul său de viaţă care implică mult exerciţiu fizic, dar şi un regim alimentar adecvat. 

ROXANA VANCEA a căzut la pat! Imaginea care i-a îngrijorat pe fanii brunetei

Da, e LIDIA BUBLE! Ce „privelişte” le-a arătat fanilor iubita lui RĂZVAN SIMION

Lidia Buble face parte din artistele de la noi care sunt extrem de active pe reţelele de socializare. Iubita lui Răzvan Simion iubeşte să îşi ţină la curent fanii cu tot ceea ce face.

Da, e LIDIA BUBLE!  Ce "privelişte" le-a arătat fanilor iubita lui RĂZVAN SIMION

CONNECT-R, mesaj haios pentru fani: „Vă pup pe…”

Connect-R este unul dintre artiştii de la noi care se bucură de o popularitate extrem de mare în rândul fanilor virtuali.

CONNECT-R, mesaj haios pentru fani: "Vă pup pe..."

Elly de la “Mireasă pentru fiul meu” are probleme! Ce a păţit tânăra

Elly, tânăra care a câştigat sezonul patru de la "Mireasă pentru fiul meu" traversează cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. De curând s-a mutat în casă nouă alături de soţul ei Cristian.

Elly de la “Mireasă pentru fiul meu” are probleme! Ce a păţit tânăra

Lidia Buble s-a fotografiat fără niciun pic de machiaj! Ce reacţie au avut fanii

Artista Lidia Buble a decis miercuri dimineaţă să le facă o surpriză fanilor săi şi a postat o imagine în care apare complet naturală, fără nici un pic de machiaj.
 

Lidia Buble s-a fotografiat fără niciun pic de machiaj! Ce reacţie au avut fanii

Andreei Bănică cu un răsărit thailandez irelevant pe fundal

Slavă ţie, internetule, mulţumim pentru aceste bucate şi pentru nesfârşita hrană pe care ne-o dai!

Andreei Bănică cu un răsărit thailandez irelevant pe fundal

Adelina Pestritu a slabit atat de mult, incat fanii au confundat-o! „Semeni cu un barbat…”

Adelina Pestritu si-a speriat fanii, dupa ce a facut publica o imagine in care apare extrem de slaba. Unii dintre ei au considerat ca seamana cu un barbat..

Adelina Pestritu a slabit atat de mult, incat fanii au confundat-o! "Semeni cu un barbat..."

Surpiza din partea Andrei! Gestul impresionant pe care l-a facut

Andra si-a impresionat fanii cu gestul facut. Vedeta a primit o bijuterie cadou, din partea unei firme, insa a preferat sa o ofere  unui admirator.

Surpiza din partea Andrei! Gestul impresionant pe care l-a facut

Discutii uluitoare! Ce spune Andreea Mantea despre bebelusul ei!

Bruneta a nascut la sfarsitul lunii mai un baietel adorabil, pe nume David. Fanii sunt topiti dupa micut, iar discutiile pe care acestia le au cu prezentatoarea sunt incredibile.

Discutii uluitoare! Ce spune Andreea Mantea despre bebelusul ei!

Adelina Pestritu credea ca merge la nesfarsit! Fanii au prins-o cu minciuna!

In ultima vreme, Adelina Pestritu s-a afisat cu o noua coafura: parul mai scurt si breton. Fanii, insa, au prins-o cu minciunica, dandu-si seama ca prezentatoarea i-a pacalit.

Adelina Pestritu credea ca merge la nesfarsit! Fanii au prins-o cu minciuna!

Velea si-a pus pe toata lumea in cap! „Te bate Antonia cu basca uda!”

Cantaretul apare alaturi de o blonda buna de tot, care il tine ca intr-o lesa, ipostaza fiind una care a starnit vii reactii din partea fanilor.

Velea si-a pus pe toata lumea in cap! "Te bate Antonia cu basca uda!"

Zeci de mii de like-uri in numai cateva minute! Cu ce a dat Antonia internetul peste cap!

Cantareata a postat o fotografie cu care i-a cucerit instant pe fanii sai de pe retelele de socializare.

Zeci de mii de like-uri in numai cateva minute! Cu ce a dat Antonia internetul peste cap!

Ei nu mai pot de atata amor, dar fanii stiu ca nu totul e perfect! „Asta lipseste!”

Prezentatoarea de televiziune si partenerul ei de viata au petrecut o vacanta de vis peste hotare. Desi par mai indragostit ca niciodata, fanii le-au atras atentia ca le lipseste, totusi, ceva.

Ei nu mai pot de atata amor, dar fanii stiu ca nu totul e perfect! "Asta lipseste!"

Lovitura pentru Andreea Balan! Mesajul care i-a stricat ziua!

Cantareata a primit un mesaj extrem de dur de la unul dintre cei care ii urmaresc activitatea pe internet.

Lovitura pentru Andreea Balan! Mesajul care i-a stricat ziua!

Pepe a facut publica imaginea cu fetita lui cea mica in urma cu putin timp! Ce au remarcat fanii

Pepe le-a facut o surpriza fanilor sai in urma cu putin timp si a postat, pe un site de socializare, o fotografie cu fiica lui cea mica.

Pepe a facut publica imaginea cu fetita lui cea mica in urma cu putin timp! Ce au remarcat fanii

Anuntul pe care Andreea Balan l-a facut chiar acum! „Vreau sa va bucurati si voi de bucuria mea!”

Cantareata a starnit mare valva in randul fanilor ei, dupa ce a facut un anunt la care putini se asteptau.

Anuntul pe care Andreea Balan l-a facut chiar acum! "Vreau sa va bucurati si voi de bucuria mea!"

Andreea Mantea si-a socat fanii! „Ce e ala? Faci asta in preajma copilului?” Amanuntul care a scandalizat lumea!

Bruneta s-a trezit de dimineata si a intrat imediat in legatura cu fanii sai. Postarea sa, insa, i-a scandalizat pe unii dintre cei care ii urmaresc activitatea pe internet.

Andreea Mantea si-a socat fanii! "Ce e ala? Faci asta in preajma copilului?" Amanuntul care a scandalizat lumea!

Antonia si Velea si-au spus povestea de dragoste pe internet! Vezi ce le-a atras atentia fanilor

Antonia si Alex Velea traiesc o frumoasa poveste de dragoste si se lauda peste tot cu asta.

Antonia si Velea si-au spus povestea de dragoste pe internet! Vezi ce le-a atras atentia fanilor

Connect-R a postat fotografia asta, dar fanii au observat imediat! Detaliul care nu le-a scapat!

Connect-R este foarte mandru de fetita lui, dragalasa Maya, care se face pe zi ce trece mai frumoasa.

Connect-R a postat fotografia asta, dar fanii au observat imediat! Detaliul care nu le-a scapat!

Lora, luata la rost dupa ce a fost comparata cu Miley Cyrus! Vezi ce comentarii obscene au facut fanii! „De ce esti rautacioasa?”

O poza cu Lora asezata pe o piatra suspendata a starnit comentarii aprinse din partea fanilor. In timp ce unii au criticat-o ca o imita pe Miley Cyrus in videoclipul piesei "Wrecking Ball", altii i-au luat apararea blondinei.

Lora, luata la rost dupa ce a fost comparata cu Miley Cyrus! Vezi ce comentarii obscene au facut fanii! "De ce esti rautacioasa?"

Dupa ce au vazut-o doar in sutien, fanii nu au mai putut sa doarma! Andreea Podarescu i-a scos pe toti din minti cu poza asta!

Modelul Andreea Podarescu a pozat doar in sutien si nu pentru vreo revista consacrata, ci doar pentru prietenii ei. Barbatii i-au transmis brunetei ca nici sa doarma nu mai pot, dupa ce au vazut fotografia.

Dupa ce au vazut-o doar in sutien, fanii nu au mai putut sa doarma! Andreea Podarescu i-a scos pe toti din minti cu poza asta!

Fanii, SOCATI! Madonna si-a aratat ASTA pe internet! „Este ABSOLUT SCARBOS”

Cunoscuta pentru ca este intr-o forma de invidiat la cei 55 de ani ai sai, Madonna a vrut sa le arate fanilor ca nu are nevoie de absolut niciun fel de retus pentru a fi frumoasa, asa ca s-a pozat exact cum a lasat-o Mama Natura.

Fanii, SOCATI! Madonna si-a aratat ASTA pe internet! "Este ABSOLUT SCARBOS"

Lora a pozat ca o adevarata diva, iar fanii au fost in culmea fericirii! „Si frumoasa si sexy!”

Desi a pozat intr-o rochie neagra, clasica, Lora si-a innebunit fanii de pe internet. Acestia nu s-au putut abtine sa nu ii spuna ca este extrem de sexy.

Lora a pozat ca o adevarata diva, iar fanii au fost in culmea fericirii! "Si frumoasa si sexy!"