Pentru intrarea cetățenilor străini pe teritoriul României și în restul țărilor care parte din Uniunea Europeană se va achita o taxă. Începând de anul viitor nu va mai fi gratuit să călătorești în Europa.
Cetățenii anumitor state non UE care vor vizita sau vor călători în Uniunea Europeană vor fi nevoiți să achite, din 2024, o taxă de 7 euro. Este vorba despre sistemul de preînregistrare a vizitelor cetățenilor străini din țările care nu au nevoie de viză pentru a intrat în Europa. Cei care în prezent au nevoie de viză pentru a intra în Europa vor avea în continuare nevoie de ea.
Taxa ETIAS ar fi trebuit să fie aplicată încă din 2023, însă s-a decis lansarea ei abia în 2024. Cetățenii din țări precum Marea Britanie, SUA, Japonia, Singapore și Emiratele Unite vor avea obligativitatea de a achita o taxă de 7 euro de intrare în UE. Taxa se va obține prin completarea unei cereri online. Cetățenii UE rezidenți vor fi scutiți de această taxă.
”ETIAS reprezintă un instrument important care servește la întărirea controlului la frontiera externă a UE și la sporirea protecției cetățenilor noștri. Sistemul va permite identificarea persoanelor care ar putea prezenta o amenințare la adresa securității înainte ca acestea să ajungă în Uniunea Europeană și va face posibilă refuzarea acordării unei autorizații de călătorie acestora. Aceștia vor fi nevoiți să obțină o autorizație de călătorie înainte de plecare, prin intermediul unui formular de cerere online. Pentru fiecare cerere, solicitantul va fi obligat să plătească o taxă aferentă autorizației de călătorie în valoare de 7 EUR”, potrivit consilium.europa.eu
Cererea va fi valabilă pe o perioadă de trei an sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a documentelor de călătorie menționate în cererea online. ETIAS se va alătura nenumăratelor taxe de cazare și taxe turistice care sunt deja în întreaga Europă.
”Unor solicitanți li se poate cere să furnizeze informații sau documente suplimentare sau să participe la un interviu cu autoritățile naționale, ceea ce poate dura până la 30 de zile suplimentare”, potrivit CNN.