Te pregătești de concediu în Bulgaria? Cât plătești pentru un șezlong cu umbrelă, pe litoralul bulgăresc

Te pregătești de concediu în Bulgaria? Cât plătești pentru un șezlong cu umbrelă, pe litoralul bulgăresc
Ce prețuri plătesc turiștii care merg la plajă în Bulgaria / sursă foto: colaj Pixabay

Mult a fost, puțin a mai rămas! În curând se va da startul unui nou sezon estival. Încă din iarnă, turiștii au făcut plăți în avans pentru următoarele vacanțe în care vor merge. Printre preferințe se află și Bulgaria, Grecia sau Italia. Dacă te pregătești de un concediu pe litoralul bulgăresc, atunci trebuie să ai în vedere, printre altele, și costurile pentru închirierea unui șezlong cu umbrelă. Iată mai jos, în articol, informațiile!

Bulgaria reprezintă, în continuare, una dintre destinațiile preferate ale turiștilor. Litoralul bulgăresc așteaptă cu brațele deschise venirea turiștilor în noul sezon estival. Însă, de anul trecut până acum, există o modificare care a fost adusă, cel puțin în cazul celor care vor merge la plajă.

Potrivit informațiilor, politicienii din Bulgaria pregătesc o aplicație specială prin intermediul căreia să fie efectuate plăți pentru șezlong și umbrelă. Practic, prin acest sistem, turistul își „asigură” locul pe plajă. Despre acest aspect a vorbit Simeon Tsvetkov, reprezentant al Asociației pentru Dezvoltarea Managementului Activităților pe Plajă. În continuare, în articol, veți descoperi ce prețuri sunt percepute turiștilor care vor să închirieze un șezlong cu umbrelă.

„Din câte știu, aplicația va fi similară celor pentru rezervarea online a biletelor pentru stadioane sau filme. La fel ca și plata camerelor de hotel prin alte tipuri de aplicații. Va fi la fel de rapid, ușor și simplu de utilizat. Perspectiva că umbrelele și șezlongurile vor fi rezervate este greșită. Acestea vor fi plătite direct. Soluția creată nu va oferi posibilitatea rezervării șezlongurilor, ci doar plata online a acestora. Mai punem la socoteală și faptul că turiștii își calculează din ce în ce mai mult bugetul, iar online poate fi ușor de urmărit”, a susținut el, pentru postul național de radio.

Vezi și CÂȚI BANI COSTĂ UN SEJUR DE 7 ZILE, ÎN ACEST SEZON, ÎN STAȚIUNILE MAMAIA, EFORIE NORD, NEPTUN, OLIMP, VENUS ȘI VAMA VECHE

Ce prețuri se percep pentru un șezlong cu umbrelă, pe plajele din Bulgaria?

Prețurile pentru aceste facilități depind în funcție de zona în care turiștii merg. De exemplu, la Burgas, umbrela va costa 1,20 leva (aproape 3 lei). În Sunny Beach, turistul plătește în jur de 10 leva (25 de lei). În Varna, pentru un șezlong cu umbrelă, plata totală va fi de 10 leva (fiecare facilitate va costa câte 5 leva). De asemenea, vor exista zone în care plata va ajunge la 15 leva (în jur de 38 de lei).

Cât despre plajele din Albena, prețurile vor fi aceleași ca anul trecut. Turiștii vor plăti 21 de leva pentru două șezlonguri cu o umbrelă. De altfel, acest aspect poate depinde și de pachetele pe care le achiziționează turiștii. De exemplu, există pachete de vacanță în Bulgaria care au, deja, facilitatea aceasta în plan – șezlong cu umbrelă. La plaja Alepu, pentru un șezlong cu umbrelă, turistul va plati 14 leva (6 leva pentru umbrelă, 8 leva pentru loc).

La plajele din Sozopol și Pomorie-Est, o umbrelă va costa 7 leva. În Kraimorie, un șezlong cu umbrelă va costa 16 leva.

Citește și O CASĂ ÎN THASSOS A AJUNS SĂ COSTE MAI PUȚIN DECÂT UN APARTAMENT DE LÂNGĂ BUCUREȘTI. CÂȚI BANI TREBUIE SĂ SCOȚI DIN BUZUNAR DACĂ VREI SĂ TE MUȚI PE INSULĂ

Sursă foto: colaj Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Click.ro
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Dominic Fritz de la conducerea USR: „Condamnatul are obligația morală de a renunța la funcție”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Dominic Fritz de la conducerea USR: „Condamnatul are obligația morală de a renunța la funcție”
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare