Teodora Becali și soțul s-au distrat la mare, în club, iar apoi au continuat la …

Chiar dacă sunt părinți cu normă întreagă, Teodora și Mihai Mincu și-au făcut puțin timp și pentru ei, așa că o escapadă la mare, alături de prieteni, a fost rețeta perfectă pentru un weekend ca-n vremurile lor bune și fără obligații! 

Fiica cea mică a lui Gigi Becali, în vârstă de 26 de ani, și-a dorit mult să-și întemeieze o familie, iar toate veștile bune au venit una după alta: după ce a fost cerută de soție a urmat o nuntă ca-n povești, ca imediat un an mai târziu să apară și primul copil.

Chiar dacă sunt amândoi foarte tineri, Teodora și Mihai, soțul ei, au exclus monotonia din cuplu, așa că răspund afirmativ la orice ”apel” atunci când este o petrecere bună. Dovadă o fac și imaginile de weekendul trecut, atunci când cei doi, alături de un grup de prieteni, s-au distrat până târziu în noapte, la o petrecere organizată în clubul LOFT din Mamaia.

Îmbrăcată cu o rochiță elegantă, înflorată și extrem de sexy, Teodora a fost tot timpul în centrul atenției, însă ochii ei au fost doar pentru Mihai. Chiar dacă au trecut deja câțiva ani peste relația lor, cei doi păreau la fel de îndrăgostiți, iar toată seara au dansat doar împreună și au făcut schimb de glumițe și poze pe telefon.

Spre finalul petrecerii, au căzut de acord să părăsească ”corabia” și să mearga la un restaurant cu specific grecesc din zonă, unde să mănânce în tihnă. În așteptarea farfuriilor pline, fiica cea mică a lui Gigi Becali a comandat o apă plată, în vreme ce soțul ei și-a stins puțin pofta de mâncare cu o bere la pahar.

Prima dată au negat sarcina

Anul trecut, la jumătatea lunii noiembrie, CIAO.RO a anunțat, în premieră, că Teodora a rămas însărcinată. Numai că Mihai Mincu a reacționat rapid și a declarat, la momentul respectiv, că soția sa nu ar fi gravidă! A admis, totuși, că el și fiica lui Gigi Becali își doresc copii, dar totul se va întâmpla atunci ”când o vrea Dumnzeu”.

Însă, la câteva zile distanță, Teodora a trecut la ținute largi, care să îi ascundă sarcina. Informația despre o posibilă sarcină a putut fi explicată, în pofida faptului că Mihai Mincu a negat.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!