Totul este pregătit! Ce au făcut Cristi Borcea și Valentina Pelinel, cu puțin timp înainte să devină parinți de gemene. “Au comandat deja…”

Valentina Pelinel și Cristian Borcea vor deveni, din nouă, părinți la finalul lunii februarie. De această dată, blondina va aduce pe lume două fetițe. Cuplul s-a organizat din timp pentru fericitul eveniment. A cumpărat hăinuțe și a mobilat camera micuțelor.

”Valentina mai are o lună şi un pic până va naşte. Au comandat deja mobilierul, totul la dublu. Adică două pătuţuri, două dulapuri, două mese de înfăşat. Au cumpărat şi hăinuţe, însă nu foarte multe aşa cum au procedat cu Milan. În ceea ce priveşte camera, ca şi culoare vor merge pe ceva neutru, clasic, un bej sau alb, nicidecum roz”, au declarat surse din preajma celebrei mămici, conform click.ro.

Interesant este faptul că, deși este însărcinată în ultimul trimestru, Valentina Pelinel nu a acumumat prea multe kilograme. Asta datorită faptului că este o femeie activă și merge des la sala de fitness. În plus nu și-a schimbat nici garderoba.

”Fac şi acum sport, exerciţii uşoare cu profa Luminiţa Nicolescu. Mai merg şi la masaj şi la câte un tratament pentru hidratarea facială, dar destul de rar pentru că nu am timp. În ceea ce priveşte garderoba, nu mi-am cumpărat prea multe, ci doar câteva chestii care să ţină burtică. Mă mai servesc de la domnul Cristi cu geci, cu pulovere sau treninguri”, a declarat Valentina Pelinel.

Fetiţe vor fi botezate Maria, dar vor avea şi alte două nume, diferite. După ce va naște, Valentina Pelinel va aplela la ajutorul surorii sale, Lavinia, la rândul ei mămică de gemene.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare