Tradiții și obiceiuri pentru noaptea dintre ani! Ce trebuie și ce nu trebuie să faci la trecerea în noul an

Tradiții și obiceiuri pentru noaptea dintre ani! Ce trebuie și ce nu trebuie să faci la trecerea în noul an
Foto: Pexels

Anul este pe sfârșite, iar toată lumea se pregătește pentru Revelion. Dacă deja ați ales ținuta și v-ați rezervat locul la petrecere, tot ce mai aveți de făcut este să aruncați o privirea asupra lucrurilor pe care aveți voie sau nu să le faceți în noaptea dintre ani. Există numeroase superstiții și tradiții în acest sens și indicat este să bifăm cât mai multe.

În noaptea dintre ani este important ca lenjeria să fie de culoare roșie. Asta aduce noroc și deschide un an pasional. De asemenea, pentru a avea prosperitate financiară în noul an miezul nopții trebuie să ne găsească în buzunare cu bani. Iar cei care își doresc abundență și câștiguri impresionante trebuie să își pună bani în încălțăminte. Acest obicei aduce adevărata bogăție și bani pentru tot anul, atât de mulți încât o să călcăm pe ei.

Pentru ca noul an să aducă bucurie și fericire, miezul nopții trebuie să ne găsească în mână cu un pahar de șampanie și cu o dorință în gând. Iar pentru noroc, de pe masa festivă nu trebuie să lipsească peștele și o ramură de vâsc. Mai mult, pentru a ne asigura sănătatea și vitalitatea în noul an trebuie să servim și un pahar de vin roșu.

(CITEȘTE ȘI: ALIMENTELE TOTAL INTERZISE DE PE MASA DE REVELION. DE CE NU TREBUIE SĂ LE AI ÎN CASĂ DE ANUL NOU)

Așa NU

Dacă am aflat ce este indicat să facem în noaptea dintre ani, acum trebuie să vedem și ce ne este interzis. Se pare că la petrecerea de revelion nu avem voie să purtăm culoarea galben. Aceasta aduce ghinion și vrajbă. De asemenea, Anul Nou nu trebuie să ne găsească supărați. Dacă aveam vreo dispută cu cineva, aceasta ar trebui rezolvată până în miezul nopții. Dacă vom intra în noul an certați, atunci tot anul o să fie presărat cu numeroase conflicte.

Pe masa de sărbătoare putem așeze ce preparate ne dorim, mai puțin cele din pui. Acest tip de carne nu se consumă în noaptea dintre ani pentru că aduce ghinion și sărăcie. În aceeași notă, pe masă nu au ce căuta nici preparatele ce conțin semințe.

Superstițiile nu se termină în noaptea dintre ani, ci ajung și până în prima zi a noului an. Astfel, trebuie să știm că în prima zi geamurile și ușa trebuie să ne fie deschise. Iar indicat este ca prima persoană ce ne pășește în casă să fie un bărbat.

(VEZI ȘI: UN ORAȘ DIN ROMÂNIA RENUNȚĂ LA ARTIFICIILE DE REVELION, DIN CAUZA POLUĂRII. INCREDIBIL CU CE VOR FI ÎNLOCUITE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!