Traficant de droguri, prins după ce și-a făcut reclamă pe Instagram. Cu ce pedeapsă s-a ales acesta

Traficant de droguri, prins după ce și-a făcut reclamă pe Instagram. Cu ce pedeapsă s-a ales acesta
Cannabis. Foto: Pexels.com

Un traficant de droguri din România i-a uimit pe polițiști în momentul în care a recunoscut că și-a făcut reclamă pe rețelele de socializare. Acesta a descoperit clienți noi cărora le vindea Cannabis la un preț mai mic decât cel normal.

Traficul de droguri a ajuns la un nivel înalt după ce un bărbat a ajuns să își facă reclamă pe Instagram pentru a atrage noi cumpărători. Oamenilor legii nu le-au venit să creadă în momentul în care au descoperit fotografiile postate de traficant pe contul său de socializare.

VEZI ȘI: UN TRAFICANT DE DROGURI DIN BUCUREȘTI A FOST PRINS CĂ LIVRA PRIN CURIER SUBSTANȚELE INTERZISE, SUB FORMĂ DE „PIZZA”

Traficant prins din cauza postărilor de pe Instagram

Se pare că Nicolae B. a atras atenția oamenilor legii în momentul în care a început să vândă Cannabis mai multor persoane de-a lungul ultimilor ani. Acesta a avut peste 120 de clienți din 2017 și până în momentul în care a fost reținut de polițiști. Pentru a-și atrage consumatorii, acesta posta pe Instagram diferite fotografii cu țigări de tip joint, un cântar electronic sau inflorescențe de Cannabis. Polițiștii care au descins la domiciliul bărbatului au descoperit 14 astfel de fotografii în telefonul personal al acestuia.

„Din percheziția informatică efectuată asupra telefonului mobil ridicat de la (…) rezultă că acesta era implicat serios în traficul de droguri, având mai multe conversații de interes purtate cu diferite persoane, atât prin intermediul aplicațiilor WhatsApp și Instagram, cât și prin mesaje tip SMS”, se precizează în documentul încheiat între acesta și DIICOT.

Cannabis cultivat. Foto: Pexels.com

CITEȘTE ȘI: EL ESTE CEL MAI SINCER TRAFICANT DE DROGURI! LE-A RECUNOSCUT ÎN FAȚĂ POLIȚIȘTILOR CĂ A CUMPĂRAT ȘI A VÂNDUT SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii au găsit în telefonul traficantului mai multe imagini și mesaje compromițătoare. Acesta obișnuia să discute cu clienții săi pe Instagram, pe WhatsApp, dar și prin SMS-uri. Pedeapsa cu care bărbatul s-a ales în urma arestării și judecării sale este de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, din fericire pentru el. Astfel, Nicolae va rămâne sub atenta supraveghere a oamenilor legii pentru următorii patru ani, urmând ca în toată această perioadă să fie nevoit să presteze muncă în folosul comunității, fără să fie plătit.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Click.ro
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea