Tragedie de proporții în Teleorman. Un accident a avut loc pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov. Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit violent, iar în urma celor întâmplate șoferii ambelor vehicule au murit. Traficul a fost oprit în zonă, pe ambele sensuri de mers.
Accidentul a avut loc astăzi, 10 iulie, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov. În impact au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Imediat după producerea accidentului, mașina mică a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului s-a intervenit de urgență, însă pentru cei doi șoferi de 28 și 33 de ani nu s-a mai putut face nimic.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, traficul rutier pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, judeţul Teleorman, este blocat pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei
„Pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, judeţul Teleorman, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei la locul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări, rezultând decesul conducătorului acestuia. De asemenea, a decedat la faţa locului şi conducătorul autoutilitarei”, precizează Centrul Infotrafic.
La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu echipamente de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe.
(CITEȘTE ȘI: Alertă: dacă l-ai văzut pe Emil, sună de urgență la 112! Bărbatul a dispărut în Poiana Brașov)
Chiar dacă șoferii celor două mașini au murit pe loc a existat totuși un supraviețuitor. În autoutilitară se mai afla un pasager. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, care a fost găsit conștient și cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru a primi mai multe îngrijiri medicale.
„La sosirea salvatorilor, s-a constatat că erau două mașini implicate în accident şi trei victime. Într-una dintre maşini, la care izbucnise un incendiu, se afla un bărbat de circa 33 de ani, cu leziuni incompatibile cu viaţa, iar în celălalt autoturism erau două victime, şoferul, de circa 28 de ani, fără semne vitale şi încarcerat şi pasagerul din dreapta, un bărbat de aproximativ 51 de ani, conştient şi cooperant, neîncarcerat.
Misiunea a continuat cu asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente au preluat cazul pentru cercetări”, a anunţat ISU Teleorman.