Trei copii au fost raniti de explozia unei bombe in Irlanda de Nord

Știri

Fragmentele proiectate de explozia produsa la Lurgan, in comitatul Armagh, au ranit un copil in varsta de doi ani si alti doi copii, cu varste de 12 ani, a precizat politia locala.

„Este un miracol absolut ca n-au fost raniti mai grav”, a apreciat inspectorul-sef Sam Cordner, conform Mediafax.

Precedat de un avertisment anonim foarte vag privind amplasarea unei bombe intr-o scoala locala, atentatul reprezinta „o tentativa evidenta de a ucide sau a rani politisti”, a adaugat el.

In momentul producerii exploziei, in zona nu se afla nici un politist, a precizat Cordner, afirmand ca toti cei trei copii au fost internati in spital.

Irlanda de Nord se confrunta in fiecare an, in iulie si august, cu tensiunile provocate de marsurile Ordinului de Orania, in cursul carora protestantii traverseaza cartiere catolice.

In ultimele zece zile, in Ulster au avut loc trei atentate cu bomba esuate, care au vizat membri sau sedii ale fortelor de ordine. Autoritatile afirma ca acestea sunt comise de disidenti din Armata Republicana Irlandeza (IRA), care nu sunt de acord cu procesul de pace din Irlanda de Nord.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video