Trei turiști s-au rătăcit pe munte! Salvamontiștii și jandarmii din Alba au plecat în căutarea lor

Trei turiști s-au rătăcit pe munte! Salvamontiștii și jandarmii din Alba au plecat în căutarea lor

Trei turiști care au plecat pe munte, neechipați, în pantaloni scurți și adidași au solicitat ajutorul salvamontiștilor din Alba. Oamenii au rătăcit traseul și nu au știut să se mai întoarcă.

Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roșia Montană au fost solicitați să intervină, sâmbătă seara, în zona Poarta Zmeilor, Sălciua și Poiana Șipote pentru a recupera trei bărbați care s-au rătăcit, a anunțat duminică Jandarmeria Română. (CITEȘTE ȘI: DUPĂ 3 ZILE DE CĂUTĂRI, SALVAMONTIȘTII AU AFLAT CĂ TURISTUL RĂTĂCIT ÎN MUNȚII BUCEGI ERA, DE FAPT, ACASĂ. „EL SE AFLĂ BINE MERSI LA DOMICILIU”)

Aceștia au fost chemați chiar de unul dintre cei trei turiști, un bărbat din județul Cluj, care a sesizat jandarmii că este împreună cu încă două persoane și au nevoie de ajutor pentru a se putea întoarce de pe traseul montan pe care îl parcurgeau.

„Bărbații, în vârstă de aproximativ 23 de ani, au vrut să parcurgă un traseu montan, nefiind prima experiență de acest gen, dar pe fondul lăsării întunericului și echipamentului neadecvat zonei în care se aflau, aceștia fiind îmbrăcați nepotrivit ( pantaloni scurți și adidași), nu și-au mai putut continua drumul”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.

Cei trei turiști au fost recuperați de un echipaj de jandarmerie împreună cu cinci membri din cadrul Serviciul Public Județean Salvamont. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

(VEZI ȘI: ESTE DE NEGĂSIT! UN BĂRBAT S-A RĂTĂCIT ÎN MUNȚII BUCEGI. SALVAMONTIȘTII AU DEMARAT CĂUTĂRILE)

 

Sursa foto: Salvamont Alba

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Dolly Parton, acuzat că a încercat să evite primirea unei citații. Locuința bărbatului, blocată cu sârmă ghimpată
Click.ro
Nepotul lui Dolly Parton, acuzat că a încercat să evite primirea unei citații. Locuința bărbatului, blocată cu sârmă ghimpată
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Gandul.ro
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea