„Tricolorii”, victorie doar de palmares în Liechtenstein!

„Tricolorii”, victorie doar de palmares în Liechtenstein!

Reprezentativa României s-a impus cu 2-0 (1-0) la Vaduz cu Liechtenstein, în ultima etapă a Grupei J din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2022. Golurile selecționatei noastre au fost marcate de Man (min.8) și Bancu (min. 87).

Succesul primei reprezentative putea fi mult mai clară însă Stanciu a ratat un penalty în minutul 35 al partidei.

De evidențat ar fi debutul sub „tricolor” al lui Enes Sali. În vârstă de numai 15 ani jucătorul formației Farul Constanța, și-a făcut oficial debutul la naționala României, devenind cel mai tânăr fotbalist care a jucat pentru prima reprezentativă. Sali a fost introdus pe teren în minutul 82 al jocului și a doborât recordul lui Cristi Manea care a debutat pentru echipa națională în 2014, la vârsta de 16 ani, 9 luni și 22 zile (n.r.România – Albania, scor 1-0).

Victoria bifată la Vaduz a fost însă doar una de palmares, „tricolorii” terminând gurpa preliminară din care au făut parte pe locul 3, ratând astfel calificarea directă la turneul final, unde va merge Germania, dar și la barajul pentru Mondialul din Qatar, unde s-a calificat Macedonia de Nord.

În această seară, de la aceeași oră cu disputa dintre Liechtenstein – România, Macedonia de Nord a trecut la Skopje de Islanda, scor 3-1, în timp ce Germania s-a impus cu 4-1 în Armenia.

În urma rezultatelor înregistrate în această grupă, Germania a terminat pe primul loc cu 27 de puncte, urmată de Macedonia de Nord cu 18 puncte, România cu 17 puncte, pe locurile 4,5 și 6 fiind Armenia (12 puncte), Islanda (9 puncte) și Liechtenstein cu un punct.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!