Turista poloneză în vârstă de 76 de ani a fost călcată chiar în stația de autobus. Ea făcea parte dintr-un grup de 10 turiști care veniseră în Poiana Brașov. În timp ce reprezentanţii RATBV susţin că femeia s-a răzgândit după ce a coborât şi a vrut să urce din nou, martorii au o altă variantă: şoferul nu s-a uitat în oglindă şi nu a observat că femeia nu urcase pe trotuar.
Femeia a coborât din autobuzul 22 chiar în centrul oraşului Braşov când martorii povestesc că şoferul nu s-a asigurat că pasagerul a şi ajuns pe trotuar. Şi a fost călcată cu roata peste picioare. Cei de la Regia de Transport au însă o altă variant, scrie observator.tv.
„A coborât din autobuz, iar ulterior a încercat să urce din nou. Între timp şoferul închisese uşile şi se asigurase. Regretăm incidentul, ne pare rău, independent de ancheta poliţiei am declanşat o anchetă internă”, a declarat Silviu Ștefan, purtător de cuvânt al RATBV.
Reprezentanţii regiei de transport spun că, la începutul fiecărei luni, şoferii sunt instruiţi cum să se comporte cu pasagerii.