Acasă » Știri » Ucraineancă, prinsă când își vindea fiica nou-născută. A cerut 20.000 de dolari pe ea. Ce voia să își cumpere

Ucraineancă, prinsă când își vindea fiica nou-născută. A cerut 20.000 de dolari pe ea. Ce voia să își cumpere

De: Denisa Iordache 13/02/2025 | 19:29
Ucraineancă, prinsă când își vindea fiica nou-născută. A cerut 20.000 de dolari pe ea. Ce voia să își cumpere
Ucraineancă, prinsă când își vindea fiica nou-născută. Sursă foto: Pixabay

Un caz șocant a ieșit la iveală în Ucraina, unde o tânără de 22 de ani din Harkov a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să își vândă fiica nou-născută. Femeia, care mai are un copil de un an și zece luni, a cerut suma de 20.000 de dolari în schimbul bebelușului, motivând că nu dorește să aibă grijă de acesta. Potrivit anchetatorilor, banii ar fi urmat să fie folosiți pentru achiziționarea unei mașini.

Fetița s-a născut în decembrie 2024, iar la scurt timp după, mama a început să caute pe cineva dispus să o cumpere. În cele din urmă, a găsit un cumpărător chiar în cercul său de cunoștințe, stabilind tranzacția cu o prietenă, scrie Pravda.

CITEȘTE ȘI: Cât costă un non-născut pe piața neagră. Curtea de Apel din Cluj a achitat un bărbat, deși cumpărase un bebeluș. Motivul este ireal

Ucraineancă prinsă când voia să își vândă copilul nou-născut

Autoritățile au aflat despre intențiile femeii și au organizat o operațiune pentru a o prinde în flagrant. Pe 12 februarie, aceasta a fost surprinsă în momentul în care îi preda copilul prietenei sale și urma să primească suma cerută. Polițiștii au intervenit imediat și au reținut-o, fiind acum acuzată de trafic de persoane.

Dacă va fi găsită vinovată, tânăra din Harkov ar putea sta după gratii până la 15 ani. Între timp, autoritățile au luat măsuri și pentru celălalt copil al femeii, un băiețel de un an și zece luni, care a fost preluat de serviciile sociale și supus unui control medical.

Cazul a stârnit un val de indignare în Ucraina, ridicând întrebări despre protecția copiilor și măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situații. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele acestui incident șocant.

CITEȘTE ȘI: De ce și-a vândut un tată copilul pe Facebook. Ce urma să facă, apoi, cu banii pe care îi primea

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×