Ultima aroganță a lui Tzancă Uraganul. Ce-a putut să facă în timpul unei petreceri

Ultima aroganță a lui Tzancă Uraganul. Ce-a putut să facă în timpul unei petreceri
Ultima aroganță a lui Tzancă Uraganul. Ce-a putut să facă în timpul unei petreceri

Spui Tzancă Uraganul și imediat te gândești la aroganțele pe care le face în public, astfel încât toată lumea să știe că e băiat de băiat și își permite. Tzancă stă bine la capitolul financiar, unii spun chiar că foarte bine, își permite să conducă mașini de lux, iar atunci când este invitat la petreceri face ce face și lasă în urmă amintiri de neuitat.

Admiratorii săi sunt încântați, alții spun că exagerează și că se dă în spectacol mult prea des, cu toate că ar trebui să se abțină. Dar când ești în toiul unei cântări și vezi că auditoriul este impresionant, e clar că îți dorești și bomboana de pe tort. De curând, participând și întreținând atmosfera, în stilu-i care l-a consacrat, Tzancă Uraganul s-a decis să mai bifeze o aroganță, așa că și-a improvizat… o coroană din banii pe care îi primea – fără număr – pentru dedicații.

Tzancă Uraganul a comis-o din nou

Ce mașini de lux conduce Tzanca Uraganul

Tzanca Uraganul are nu mai puțin de trei mașini de lux: un BMW X5, un Lamborghini, dar și un Rolls-Royce de toată frumusețea. Manelistul este foarte mândru de “bijuteriile” lui, le conduce pe străzile din Capitală și, în general, le parchează exact unde vor… ”mușchii” lui.

„Sincer, chiar nu știu cine a vrut să facă treaba asta. Nu este normal. Nu se poate așa ceva. Ketchup, muștar și frișcă. NU au făcut rabat de la nimic. Uragane, dispari. Mă văd magician? Mă văd magician să dispar? Probabil că motivul a fost de la melodia nouă. A făcut mare deranj public!”, a spus Tzanca Uraganu la Acces Direct, după ce persoane necunoscute i-au vandalizat unul dintre bolizii de lux..

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!