Uluitor! Gemene, condamnate la închisoare în Dubai. Ce i-au făcut unei polițiste când erau băute

Știri
Uluitor! Gemene, condamnate la închisoare în Dubai. Ce i-au făcut unei polițiste când erau băute
Două surori, condamnate la închisoare! Ce i-au făcut unei polițiste

Două surori gemene din Belarus care locuiau în Marea Britanie, ambele actrițe de filme pentru adulți, au fost condamnate la șase luni de închisoare în Dubai.

Alena și Sasha Parker, în vârstă de 37 de ani, care obișnuiau să joace în filme pentru adulți, înainte să se mute în Emiratele Arabe Unite, au agresat o femeie polițist în timp ce se aflau în stare de ebrietate, conform The Sun, citat de bzi.ro.

Surorile au fost condamnate pentru infracțiunea de ultraj de către Tribunalul Penal din Dubai, chiar dacă au pledat nevinovate la aceasta acuzație. Judecătorul Mohammed Jamal a ordonat deportarea lor după ce își vor ispăși pedeapsa de 6 luni de închisoare.

Alena și Sasha au fost eliberate pe cauțiune și au o lună la dispoziție să facă apel împotriva deciziei. Un polițist a precizat cum a decurs incidentul: “Alena se află în ambulanță când am sosit noi, iar sora sa, Sasha, se află lângă mașină și a început să zbiere. Ni s-a ordonat să le arestăm și să le ducem la secție. În timp ce ne aflam în mașina, ambele au început să zbiere și să dea cu pumnii în geam.”

Când au ajuns la secție, polițistul le-a lăsat pe britanice în grija unei colege, și a plecat să aducă o pereche nouă de cătușe. Când s-a întors, femeile o agresau pe colega lui.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Click.ro
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
Promotor.ro
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!