Un copil de opt ani din Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, după ce un băiat i-a tăiat gâtul cu cuțitul

Un copil de opt ani din Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, după ce un băiat i-a tăiat gâtul cu cuțitul

Un copil de opt ani, din localitatea Unceşti, judeţul Vaslui, a ajuns la spital tăiat la gât. Purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui, Silvia Manta, a declarat, vineri, potrivit mediafax.ro, că a fost declanşată o anchetă, pentru a afla ce s-a întâmplat cu copilul de 8 ani, din Uncești, care a ajuns la spital cu răni tăiate la gât.

„Poliţia a deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. În cauză se fac cercetări. Copilul ar fi declarat iniţial, la spital, că ar fi fost înjunghiat de un alt copil, cu care se juca, dar pe care nu îl cunoaşte. Ulterior, acesta a spus că a căzut de pe role sau că s-a lovit la o fântână. Deocamdată a fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat de fapt„, a spus Manta.

Conform acesteia, cazul a fost sesizat de o asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui, unde a fost tratat băieţelul și unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

S-a deschis o anchetă în acest caz

Potrivit primelor date din anchetă, incidentul a avut loc miercuri seara, dar băieţelul s-ar fi ferit de părinţi când a ajuns acasă, după incident. Joi, părinţii au observat sânge pe hainele sale şi faptul că are o rană la gât, astfel că au apelat de urgenţă numărul 112, copilul fiind transportat la spital.

Băiatul le-a spus polițiștilor că s-ar fi lovit cu gâtul în mânerul unei fântâni, dar această variantă este contrazisă de medici, care au constatat că rana ar fi fost provocată de un obiect ascuţit, precum o lamă sau un cuţit, principala suspiciune fiind că ar fi avut, de fapt, o altercaţie cu un alt copil.

Și reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au deschis o anchetă în acest caz.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!