Într-o postare intitulată „#moiaussi: fie ca ruşinea să-şi schimbe tabăra” publicată pe blogul ei, Ariane Fornia povesteşte mai multe agresiuni sexuale a căror victimă susţine că a fost, scrie agerpres.ro.
„Un domn venerabil se aşază la dreapta mea (…) Reprezentaţia începe. La sfârşitul a zece minute, venerabilul domn are mâna pe coapsa mea”, a povestit ea.
„Mâna îi alunecă în interiorul coapsei, urcând spre zona genitală. I-am tras mâna mai ferm şi am scos un strigăt de indignare surd, cu gura închisă. Toată lumea se uită la mine. El se opreşte. Zece minute mai târziu, el reîncepe. I-am băgat unghiile în mână. Este o luptă tăcută, grotescă, chiar în incinta Operei Bastilia”, a continuat femeia.
Întrebat de săptămânal despre presupusa agresiune, Eric Besson a declarat: „Eram nebun de furie, absolut nebun de furie. Am vrut să merg acasă la Joxe şi să-l lovesc, dar apoi am auzit îngrijorările fiicei mele, într-o situaţie care era complicată pentru mine şi din cauza căreia ea avea de suferit. Am tăcut”.
Într-o declaraţie pentru AFP, Pierre Joxe, în vârstă de 82 de ani, a precizat: „Mă voi exprima mai pe larg despre acest subiect săptămâna viitoare după ce îmi voi lua timpul de a analiza toate datele acestei afaceri”.
Participă la conversație!
Intră în cont!
Intră în cont pentru a comenta
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.