Acasă » Știri » Un jucător de tenis s-a PRĂBUȘIT de două ori pe teren! Ce s-a întâmplat cu el, în timpul partidei

Un jucător de tenis s-a PRĂBUȘIT de două ori pe teren! Ce s-a întâmplat cu el, în timpul partidei

De: Mihaela Ioana 12/03/2025 | 17:28
Momente cumplite pentru un jucător de tenis. Sursa foto: Instagram (vtctenis)

Momente de panică în timpul turneului Challenger de la Santiago de Chile! Un jucător de tenis nu a mai făcut față durerilor și s-a prăbușit de două ori pe teren! Iată ce s-a întâmplat cu el, în timpul partidei!

Turneul Challenger de la Santiago de Chile a fost martorul unui incident dramatic în derby-ul argentinian dintre Guido Ivan Justo și Gennaro Alberto Oliveri. Meciul, care se desfășura într-o atmosferă intensă și plină de tensiune, a fost brusc întrerupt de două momente.

Guido Ivan Justo, în vârstă de 27 de ani și clasat pe locul 413 ATP, s-a prăbușit de două ori pe teren în setul decisiv, acuzând crampe musculare severe. Partida, cu scorul de 5-5 în setul trei, a fost marcată de aceste episoade neașteptate. Jucătorul de tenis, cu un stil de joc agresiv și plin de energie, a dat semne evidente de disconfort, iar la fiecare prăbușire pe zgură, durerea devenea tot mai intensă.

Citește și: Tânăra din imagine, diagnosticată cu o boală cruntă. Cele 4 semne pe care le-a ignorat

Cum s-a întâmplat totul

Primul incident a avut loc chiar la scorul de 5-5, iar al doilea s-a petrecut atunci când Gennaro Alberto Oliveri conducea cu 6-5. De fiecare dată, Guido Ivan Justo s-a  zbătut din cauza durerii, iar țipetele sale de suferință au răsunat pe terenul de joc.

După aceste episoade critice, meciul a fost întrerupt, iar Guido Ivan Justo nu a mai putut continua. În urma unui consult medical, jucătorul a fost nevoit să se retragă din competiție, iar rezultatul final a fost declarat forfait. Prin urmare, Gennaro Alberto Oliveri a câștigat cu 6-5 în setul decisiv.

Este important de precizat faptul că după acest episod, Guido Ivan Justo a fost însoțit de echipa medicală la vestiare, iar starea lui de sănătate a fost monitorizată cu atenție de specialiști. În ciuda înfrângerii, jucătorul de tenis și-a exprimat regretul cu privire la retragerea lui, dar a menționat că a fost nevoit să abandoneze totul din cauza durerilor insuportabile pe care le avea în acele momente.

Citește și: De ce a murit Răzvan Ionilă? S-a prăbușit pe teren, iar colegii se luptau să strângă bani pentru el

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×