Un pensionar italian a omorat trei persoane, intre care sotia sa, dupa care s-a sinucis, in doua incidente armate produse duminica dimineata in orasul Genova, nordul Italiei.
Carlo Trabona, un pensionar in varsta de 70 de ani de origine siciliana, a mers duminica dimineata intr-un bar din Genova si i-a impuscat pe fratii Cavarretta, prieteni apropiati ai sai. Angelo Cavarretta, in varsta de 76 de ani, a fost impuscat in cap si a murit la spital, iar Loreto Cavarretta, in varsta de 68 de ani a fost impuscat in abdomen, decedand in scurt timp.
Dupa incidentul din bar, Carlo Trabona a mers acasa si a impuscat-o mortal pe sotia sa in varsta de 72 de ani, dupa care, refuzand negocierile cu fortele de ordine care inconjurasera locuinta, s-a sinucis.
Se pare ca motivul crimelor il constituie gelozia. Pensionarul, care avea probleme psihice, era convins ca sotia sa avea o relatie amoroasa cu unul dintre fratii Cavarretta.