Un polițist din Constanța, eroul unui bărbat care a fost la un pas să se înece. Postarea emoționantă a MAI

Un polițist din Constanța, eroul unui bărbat care a fost la un pas să se înece. Postarea emoționantă a MAI

Un polițist constanțean, din Corbu, a salvat de la înec un bărbat care intrase în apele unui lac și rămăsese în mâlul de pe fund.  Toată întâmplarea, care putea să aibă un sfârșit tragic, s-a petrecut pe 8 ianuarie 2021, pe malul lacului Corbu Mic. 

Răzvan, ajutorul şefului de post din comună şi noul său coleg, Alin, se aflau în patrulare prin zonă când au auzit strigătele disperate de ajutor ale bărbatului care se îneca. Povestea cu final fericit a fost făcută publică pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Ieri dimineață, în jurul orei 06.00, Răzvan se afla în patrulare alături de noul său coleg, Alin, în zona lacului Corbu Mic. Se pregăteau să iasă din tura de noapte, însă o serie de strigăte i-a alertat imediat:

– Ajutor! Mă înec! Ajutați-mă!

S-au apropiat de lac, dar era întuneric și zona era plină de vegetație și stuf. Răzvan și-a dat jos geaca de iarnă, centura, pistolul și tot ce i-ar fi îngreunat intervenția. Imediat a intrat în apa rece.

Citește și: O filmare din trafic a devenit virală pe internet, după ce o polițistă a oprit în intersecție un șofer nevinovat

– Alin, sună la SMURD! Sigur va avea nevoie de îngrijiri la cât de rece e apa!

În câteva clipe a găsit bărbatul 

După câteva clipe, a găsit bărbatul. Acesta era în apă până la gât și încerca disperat să ajungă la mal. Apa nu era foarte adâncă, însă era un strat mare de mâl, care făcea deplasarea aproape imposibilă. Răzvan l-a recunoscut imediat. Era vorba de un bărbat care avea probleme locomotorii.

– Te rog să rămâi calm, te scot eu de aici! Nu te zbate, pentru că ne pui pe amândoi în pericol, i-a transmis Răzvan bărbatului disperat.

Acesta a înțeles și a încetat să se mai zbată. S-a pus în spatele colegului nostru. După câteva minute, au reușit să ajungă la mal. Echipajul SMURD ajunsese cu câteva clipe în urmă și l-a preluat imediat pe bărbatul care intrase în șoc hipotermic.

De asemenea, l-au întrebat și pe Răzvan cum se simte.

– Eu sunt bine, mi-e un pic frig. Dar mă duc direct acasă. Stau aici aproape.

– Măcar luați această pătură și o recuperăm noi astăzi!

Acoperit cu pătura, Răzvan s-a îndreptat direct către casă. Ud, plin de noroi, dar cu inima plină de fericire! Că a reușit să salveze o viață!

În pragul casei, se afla fetița sa care îl aștepta.

– Tati, văd că ți-e frig. Aruncă pătura aia. Hai să te îmbrățișez!

– Am zis să-ți fac o surpriză, să apar ca eroii din desenele tale preferate!

Nu rata: Polițistul Fănel Nițu, înmormântat cu onoruri militare. Omagiul copleșitor adus de colegii săi în momentul în care sicriul era coborât în groapă | VIDEO

– Dar tot pe tine te iubesc cel mai mult din lume!

Răzvan nu i-a povestit fetiței ce s-a întâmplat. Nu ar fi înțeles la vârsta ei. Poate peste câțiva ani, va citi acest text. Și va realiza că tatăl său este un adevărat erou. Răzvan este ajutor șef de post în comuna Corbu din județul Constanța, de aproximativ 5 ani. Salvatorule, te felicităm! Suntem mândri de tine!”, se arată în postarea de pe Facebook.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!