Un sirian, în stare de hipotermie, salvat de polițiștii de frontieră. Bărbatul călătorea clandestin spre Germania

Un sirian, în vârstă de 34 de ani, a fost la un pas de moarte după ce a urcat în remorca unui TIR pentru a ajunge în Germania. Bărbatul a tăiat prelata într-o parcare din Bulgaria și s-a ascuns printre piesele auto. Nu s-a gândit, însă, nicio clipă la consecințe. Frigul aproape că l-a răpus. Când l-au găsit vameșii români, sirianul era în stare de hipotermie.

La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean turc, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră. Potrivit documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta piese auto, încărcate din Turcia pentru România.

În urma controlului, polițiștii au constatat faptul prelata semiremorcii era tăiată, iar în semiremorcă, printre marfa transportată, a fost depistat un bărbat, cetățean străin. Sirianul acuza simptome de hipotermie, iar vameșii au sunat imediat la 112.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD, care l-a transportat pe bărbat la sediul Spitalului Județean Giurgiu, pentru acordarea unui ajutor de specialitate.

“În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 34 de ani, este din Siria și s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, fără a avea acordul șoferului. Cetățeanul sirian intenționa să ajungă în Germania. Conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a transmis purtătorul de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu, Roxana Popazu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă