Unde se află rezerva de aur a României. Ungaria și-a recuperat-o deja!

Unde se află rezerva de aur a României. Ungaria și-a recuperat-o deja!

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut cu 4,7%, la 35,073 miliarde de euro, în februarie comparativ cu nivelul de la finalul lunii ianuarie. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia s-a situat la 3,6 miliarde de euro. Nu multă lume știe însă că rezervele de aur ale României nu se mai află de mult în România!

Rezerevele de aur ale României sunt păstrate în banca regală a Angliei, din motive care au fost explicate pe larg de analiștii BNR. Ungaria, în schimb, care adoptase aceeași măsură, și-a luat rezervele de aur înapoi! Astfel, a fost repatriată o cantitate de aproximativ 100.000 de uncii (aproape trei tone) de metal preţios. La cursul actual de schimb, are o valoare de 130 de milioane de dolari, arată DIGI 24.

În opinia Băncii Naţionale a Ungariei, păstrarea rezervei în interiorul ţării poate consolida şi mai mult încrederea pieţelor financiare în Ungaria. NBH adaugă faptul că şi alte bănci centrale din Europa, precum cele din Olanda, Germania şi Austria, au decis să repatrieze o parte din rezervele lor.

În cazul României, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut cu 4,7%, la 35,073 miliarde de euro, în februarie comparativ cu nivelul de la finalul lunii ianuarie. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia s-a situat la 3,6 miliarde de euro. Totodată, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 28 februarie 2018, au fost de 38,673 miliarde de euro. Aceasta, faţă de 37,095 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2018.

De ce BNR păstrează aurul la Londra

Mai mult de jumătate din rezerva de aur a Băncii Naţionale a României este depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra. Acum doi ani, Victor Andrei, director operațiuni de piață în cadrul BNR dădea motivele pentru care rezerva de aur se păstrează la Londra.

În principal, menținerea la Londra a unei părți a rezervei de aur în custodie la Banca Angliei este similar practicii majorităţii băncilor centrale europene ce deţin rezervă de aur. Aceasta are ca scop garantarea faptului că există o rezervă disponibilă a fi utilizată ca și colateral în cazul unor operațiuni de finanțare în situații de criză. În subsidiar, această deținere permite valorificarea oportunităţilor oferite de evoluţia favorabilă a ratelor dobânzilor pentru depozitele de metal prețios. Rezerva  României este deținută atât în Tezaurul BNR cât și la Londra la Banca Angliei. Londra reprezintă cel mai important centru financiar pentru tranzacţionarea şi decontarea operaţiunilor cu aur din lume. Banca Angliei a participat încă de la înfiinţare (1694) la crearea şi dezvoltarea infrastructurii pieţei aurului la Londra.

Aurul poate fi folosit oricând

Contul de aur deținut de BNR la Banca Angliei este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment. Aceasta după numărul unic al barei, greutate și titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei. Metalul deținut în acest cont nu poate fi utilizat de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990, ulterior, fiind utilizat în contextul administrării active a rezervei de aur.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi