Acasă » Știri » Vacanţe în anul şcolar 2018 – 2019: Când este prima zi liberă pentru elevi

Vacanţe în anul şcolar 2018 – 2019: Când este prima zi liberă pentru elevi

De: Cristian Blanuta 02/10/2018 | 16:14
Vacanţe în anul şcolar 2018 - 2019: Când este prima zi liberă pentru elevi

Elevii vor avea patru vacanţe în anul şcolar 2018-2019. Pe lângă acestea, elevii din clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în plus la sfârşitul lunii octombrie început de noiembrie.

Pe lângă aceste vacanţe, elevii şi preşcolarii din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu, Brăila, Brașov și Arad vor rămâne acasă vineri, 5 octombrie, informează rtv.net.

Cursurile anului şcolar 2018-2019 însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Pe lângă vacanţele prevăzute de Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2018 – 2019, în ziua de 5 octombrie 2018, de Ziua Mondială a Educaţiei, elevii şi profesorii din Capitală şi din judeţele Giurgiu, Brăila, Brașov și Arad vor sta acasă „în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (…) încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Tags: