Valentina Pelinel, prima fotografie în care apare alături de cei trei copii pe care îi are cu Cristi Borcea

Valentina Pelinel a urcat pe contul personal de socializare o fotografie superbă în care apare alături de cei trei copii pe care îi are cu Cristian Borcea. Frumoasa blondină s-a pozat cu gemenele Indira Maria și Rania Maria, care au venit pe lume pe 1 martie. În tablou mai apre și Milan, băiețelul de trei ani.

Gemenele Indira Maria și Rania Maria sunt superbe și au crescut rapid. „Familia înseamnă totul pentru mine, iar alături de ei sunt cel mai împlinit om!”, a scris Valentina Pelinel în dreptul fotografiei.

„Viața de femeie de afaceri este frumoasă și îmi place să o îmbin cu viața de familie. Îmi place să petrec timp cu fiul meu, să fac sport. Viața de mamă este superbă. Să fii mamă este ceva unic, nu ai cum să înțelegi până nu devii mamă. Mergem la niște cursuri de două ori pe săptămână timp de două ore, un fel de pregrădiniță și mergem și la înot. Am vrut să fie treptată trecerea de la acasă la grădiniță. Ar fi fost și el aici, dar doarme. El doarme la prânz trei ore.”, a spus Valentina Pelinel potrivit viva.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!