Vedete

ALEX VELEA se asortează cu… bull terrierul familiei!

Alex Velea (31 de ani) se declară pe deplin fericit, trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Antonia, au împreună un băieţei de care sunt foarte mândri şi la începutul acestui au vrut să-şi marească familia, achiziţionându-şi un câine.

ALEX VELEA se asortează cu… bull terrierul familiei!

Cum încearcă COCOŞ să scape de urechile DNA! A ajuns să-i vorbească în şoaptă, iubitei, la terasă!

Dorin Cocoş pare că a rămas traumatizat după ce convorbirile telefonice i-au fost interceptate de procurori, iar acum suflă şi-n iaurt, sau mai bine zis în urechea iubitei sale mult mai tinere. Condamnat la doi ani de închisoare în dosarul Microsoft, sentinţa nefiind însă definitivă, afaceristul este acum mult mai precaut.

Cum încearcă COCOŞ să scape de urechile DNA! A ajuns să-i vorbească în şoaptă, iubitei, la terasă!

Imaginile care vor tăia răsuflarea oricărei femei. Descoperire uluitoare făcută în garderoba ELENEI UDREA

Cine poate fi mai roz chiar si decat pantera din desenele animate si Barbie la un loc? Nu fetita Zurli, ci fosta blonda de la Cotroceni care nu renunta la rozul care a consacrat-o la inceputurile sale politice, nici la 42 de ani.

 Imaginile care vor tăia răsuflarea oricărei femei. Descoperire uluitoare făcută în garderoba ELENEI UDREA

”ZÂNA” face hocus-pocus cu TUNCAY! A găsit soluţia ca să evite divorţul!

În ultimele zile s-a răspândit zvonul că Andreea Marin s-ar pregăti de divorţ, după ce soţul ei Tuncay Ozturk a fost fotografiat în compania unei blonde sexy, dar aceasta a negat vehement zvonurile.

”ZÂNA” face hocus-pocus cu TUNCAY! A găsit soluţia ca să evite divorţul!

Atenţie! Imagini cu un puternic impact emoţional! Băieţelul Antoniei şi al lui Velea, accident sub ochii bunicii

Alex Velea şi Antonia sunt fără nici o îndoială unul dintre cele mai frumoase cupluri de artişti din showbiz-ul românesc.
 

Atenţie! Imagini cu un puternic impact emoţional! Băieţelul Antoniei şi al lui Velea, accident sub ochii bunicii

Cauţiunea lui Sebastian Ghiţă a ajuns la o sumă record: 13 milioane de euro!

Cea mai mare sumă stabilită vreodată de procurori pentru plata unei cauţiuni a fost impusă deputatului Sebastian Ghiţă. Acesta are de achitat suma de 13 milioane de euro. Dacă nu va plăti, DNA poate demara din nou procedurile de ridicare a imunităţii parlamentare şi ulterior poate formula o cerere de arestare preventivă.

Cauţiunea lui Sebastian Ghiţă a ajuns la o sumă record: 13 milioane de euro!

Ce a răspuns când a auzit numele CRISTINEI PUCEAN? Am obţinut prima reacţie a ”nevestei” lui Salam

După imaginile publicate de CANCAN.ro, în care dansatoarea Cristina Pucean doarme pe umărul lui Florin Salam în avion, toată lumea se întreabă ce legătură există într-adevăr între manelist şi dansatoarea lui. Roxana Dobre, soţia lui Salam, a vorbit în exclusivitate pentru CANCAN.Ro, site-ul nr 1 din România.

Ce a răspuns când a auzit numele CRISTINEI PUCEAN? Am obţinut prima reacţie a ”nevestei” lui Salam

Imagini răvăşitoare cu Salam. ”Regele manelelor”, distrus la pomana fostei soţii!

De la extaz, la agonie! Aşa a trecut Florin Salam de la ziua fiului său, la parastasul de şapte ani al reginei lui. Noaptea a petrecut la împlinirea celor 12 ani ai lui Dani, iar dimineaţa, cu chipul împietrit de durere, i-a facut pomană Fănicăi.

 
Imagini răvăşitoare cu Salam. ”Regele manelelor”, distrus la pomana fostei soţii!

Elena Udrea a ieşit deghizată în parc. „Pantera roz” cu Hermes-ul de 8000 de €!

Elena Udrea a fost obişnuită să ducă o viaţă roz, aceasta adoptă şi în stilul vestimentar această culoare, ba chiar face exces de…roz.  Elegantă ca întotdeauna, doamna Udrea a ieşit cu finuţa ei la plimbare prin oraş, ducând-o în parc, apoi merg într-un mall din Capitală.

Elena Udrea a ieşit deghizată în parc. "Pantera roz" cu Hermes-ul de 8000 de €!

Final fericit pentru telenovela Leo de la Strehaia: Căsătorit cu soacra, plimbă patru căţeluşi prin parc!

În urmă cu câteva zile, Leo de la Strehaia – aka „prinţul ţiganilor“, a fost fotografiat de către CANCAN.ro, când a ieşit la o plimbare neobişnuită alături de proaspăta sa soţie, Dana Criminala.
Final fericit pentru telenovela Leo de la Strehaia: Căsătorit cu soacra, plimbă patru căţeluşi prin parc!

Neagăţabila 2: Andreea Raicu şi-a lăsat un pretendent cu buza umflată, pe trotuar, la 3.30 dimineaţa!

Cifra zilei este 5. Atât au fost împreună (e drept că cu intermitenţe) Andreea Raicu şi Tudor Chirilă. Tot atât a trecut de când s-au despărţit şi Andreea nu şi-a mai dorit nimic serios, de atunci.

Neagăţabila 2: Andreea Raicu şi-a lăsat un pretendent cu buza umflată, pe trotuar, la 3.30 dimineaţa!

Noua iubita a lui Dorin Cocos, ipostaze sexy! Uite imaginile cu care a sucit mintile fotbalistilor

Dupa Elena Udrea si Diana Roibu, Cocos s-a indragostit de un fost manechin, de varsta fiului sau, Alin. Stie, insa, Dorin Cocos trecutul noii iubite, Raluca Miu? Blonda a pozat in iposaze sexy pentru fotbalisti.

Noua iubita a lui Dorin Cocos, ipostaze sexy! Uite imaginile cu care a sucit mintile fotbalistilor

Antrenorul-jucător de la Târgu Mureş şi fundaşul său au făcut noapte albă păziţi de bodiguarzi. Au plecat din club la 6 dimineaţa după înfrângerea din campionat!

Dacă nu s-ar fi supărat pe noi ca mutu pe surd, i-am fi pomenit aici numele. Dar el e supărat aşa că îi vom spune antrenorul-jucător. Culmea însă, nici nu prea antrenează, de vreme ce altul ocupă (cel puţin oficial) locul ăsta la Târgu Mureş, dar nici nu prea joacă.

Antrenorul-jucător de la Târgu Mureş şi fundaşul său au făcut noapte albă păziţi de bodiguarzi. Au plecat din club la 6 dimineaţa după înfrângerea din campionat!

Andreea Raicu, combinată în trafic prin metoda „accidentul“, pe Dorobanţi. Cum a fost agăţată vedeta dintr-o zgârietură

Andreea Raicu a suferit un accident de maşină, joi, în zona Pieţei Dorobanţi, din Capitală şi a fost nevoită să îşi mai amâne întâlnirea de prânz cu o prietenă.

Andreea Raicu, combinată în trafic prin metoda „accidentul“, pe Dorobanţi. Cum a fost agăţată vedeta dintr-o zgârietură

Femeile din viaţa lui BRomania seamănă ca două picături de apă! Socializeaza cu una si o scoate la film pe alta!

Matei Dima sau BRomania (cum îl ştiu cei mai mulţi dintre voi) are farmec la femei, nu glumă. "Oficial", apare în mai toate imaginile cu moldoveanca sexy Christina ICH, dar noi l-am filmat cu alta, o brunetă la fel de frumoasă ca şi Cristinuţa.

Femeile din viaţa lui BRomania seamănă ca două picături de apă! Socializeaza cu una si o scoate la film pe alta!

S-a rugat să rămână însărcinată! Bianca Drăguşanu nu concepe să se insemineze şi îşi pune ”vorbe bune” la…

Bianca Drăguşanu îşi doreşte cu ardoare să rămână însărcinată şi fiind o persoană credincioasă, îşi face timp pentru a merge la biserică să îi ceară ajutorul lui Doamne- Doamne.
 

S-a rugat să rămână însărcinată! Bianca Drăguşanu nu concepe să se insemineze şi îşi pune ”vorbe bune” la…

De Ziua Femeii, româncele s-au ”destrăbălat” cu striperi şi s-au îmbătat ca englezoaicele. Operaţiunea ”Mărţişorul depravat!”

8 Martie îmbibat în alcool şi vise erotice. Aşa au petrecut câteva sute de tinere şi tinere trecute de a treia tinereţe în Berăria H din Capitală. Finalul: tufişurile din jur şi-au blestemat destinul! Paparazzii CANCAN.RO vă prezintă Marea Mahmureală!

De Ziua Femeii, româncele s-au ”destrăbălat” cu striperi şi s-au îmbătat ca englezoaicele. Operaţiunea ”Mărţişorul depravat!”

Alexandra Stan, sprijinită moral de Bogdan, noul iubit, în scandalul cu Marcel Prodan. Detalii despre partenerul ei de viaţă

CANCAN.ro a avut dreptate, Alexandra Stan are o relaţie de 8 luni cu un tânăr artist pe nume Bogdan, care este implicat şi în proiectele sale. Vedeta TV a oferit despre viaţa ei persoanlă la un eveniment monden.

Alexandra Stan, sprijinită moral de Bogdan, noul iubit, în scandalul cu Marcel Prodan. Detalii despre partenerul ei de viaţă

Imagini rare cu Anna Lesko şi bărbaţii din viaţa ei!

Anna Lesko a profitat de vremea superba pentru a-şi scoate familia la aer, iar cel mai fericit a fost...micuţul, care a beneficiat de o "trataţie” specială!

Imagini rare cu Anna Lesko şi bărbaţii din viaţa ei!

Roxana Ciuhulescu este o mămică sexy! Vedeta este stilată când merge şi în parc

Venirea primăvenii se pare că a reuşit să îi scoată pe toţi românii din casă. Printre persoanele care au decis să îşi petreacă ziua de sâmbătă în parc a fost şi Roxana Ciuhulescu, alături de mai multe persoane dragi.

Roxana Ciuhulescu este o mămică sexy! Vedeta este stilată când merge şi în parc

Transformare spectaculoasă a Roxanei Dobre! Uite cât de mult a slăbit iubita lui Florin Salam

Partenera de viaţă a lui Florin Salam este o femeie fericită pentru că anul trecut, mai exact în luna septembrie, a năcut o fetiţă perfect sănătoasă. Se pare că bruneta şi-a intrat foarte bine în rolul de mămică...

Transformare spectaculoasă a Roxanei Dobre! Uite cât de mult a slăbit iubita lui Florin Salam

Irina Columbeanu s-a sfătuit cu Monica Gabor înainte să urce pe podium în prezentarea lui Bote

Irina Columbeanua defilat pentru Cătălin Botezatu, duminică seara, unde a fost şi mireasa colecţiei, aşa cum era şi mama ei, Monica, pe vremea când prezenta moda în ţară.

Irina Columbeanu s-a sfătuit cu Monica Gabor înainte să urce pe podium în prezentarea lui Bote

Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea, la un pas să dea nas în nas! Victor Slav stă ca pe ace în aceste clipe

În acest weekend Bianca Drăguşanu şi-a expus rochiile de mireasă, creaţie proprie, la Târgul de Nunţi de la Romexpo. Vedeta a fost surprinsă de CANCAN.ro, într-o ipostază cum rar o întâlneşti.

Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea, la un pas să dea nas în nas! Victor Slav stă ca pe ace în aceste clipe

Imagine de INFARCT! Lora cu lenjeria intimă la vedere, într-un concert

Melodiile de dragoste pe care le lansează pe bandă rulantă o aduc pe Lora să aibă o agendă plină de spectacole. Printre melodiile sale care au fost cele mai ascultate de fani se numără: "Floare la ureche", "Ne potrivim" sau "Capu' sus".

Imagine de INFARCT! Lora cu lenjeria intimă la vedere, într-un concert

Horia Brenciu îl ironizează pe Ştefan Bănică Junior! Află care este principalul motiv

Spectacol de zile mari marţi seară la "Berăria H" din Capitală. Muzica bună, voia bună şi dansul au fost ca la ele acasă. Atmosfera a fost întreţinută de artişti renumiţi din România printre care Horia Brenciu, Lora sau Nelu Ploieşteanu.
 

Horia Brenciu îl ironizează pe Ştefan Bănică Junior! Află care este principalul motiv

Pepe a fost la un pas să-l facă Pastramă pe donjuanul Alex Erbaşu! I-a băgat mâna în gât şi l-a lipit de zid fiindcă…

Aşa cum istoria antică ţine minte că legendarul Război troian a avut-o pe Elena, ca măr al discordiei, aşa va ţine minte şi istoria mondenă a României (e adevărat, de dată mult mai recentă) ”războiul” care a avut loc sâmbătă noapte în Bucureşti.

Pepe a fost la un pas să-l facă Pastramă pe donjuanul Alex Erbaşu! I-a băgat mâna în gât şi l-a lipit de zid fiindcă...

„Sultanul” Borcea le-a „avut” pe toate într-o singură noapte! CANCAN.RO a intrat în posesia imaginilor si vi le prezintă

Lui Cristi Borcea ii va fi greu sa uite noaptea aniversarii de acum sase ani. A fost ziua in care a implinit 40 de ani si a avut langa el aproape toate femeile din viata lui.

"Sultanul" Borcea le-a "avut" pe toate într-o singură noapte! CANCAN.RO a intrat în posesia imaginilor si vi le prezintă

Inna şi Antonia au coborât ”dezbrăcate” din maşini şi…Au făcut ”show”, la 2 dimineaţa, în benzinărie!

Antonia, Inna şi o gaşcă de fete au fost la un concert al iubitei lui Velea, apoi s-au regăsit într-o benzinărie! Ce a ieşit...numai CANCAN.ro putea sa afle!

Inna şi Antonia au coborât ”dezbrăcate” din maşini şi…Au făcut ”show”, la 2 dimineaţa, în benzinărie!

Cum a ajuns Adelina Pestriţu să-şi testeze instinctele materne. E mama cu ”normă întreagă”!

Adelina Pestriţu (29 de ani) se pregăteşte intens pentru meseria de ... mamă. Vedeta a fost surprinsă de paparazzii CANCAN.ro la o plimbare prin parc cu fina ei, Celia.

Cum a ajuns Adelina Pestriţu să-şi testeze instinctele materne. E mama cu ”normă întreagă”!

E prima oara cand Iulia Albu recunoaste ca nasul Cristi Borcea i-a facut avansuri: “I-am spus tot sotului meu!”

Iulia Albu a recunoscut pentru CANCAN.ro intreaga poveste cu nasul Cristi Borcea. Vedeta TV a marturisit care a fost primul lucru pe care l-a facut dupa ce a primit avansurile milionarului.

E prima oara cand Iulia Albu recunoaste ca nasul Cristi Borcea i-a facut avansuri: “I-am spus tot sotului meu!”

Fostul iubit al Corinei Caragea e baiat rau! A tras o “liniuta” la 2 noaptea chiar in fata Guvernului!

Stiti bancul cu turcii care, a doua zi dupa batalia de la Podul Inalt, se duc la poarta Cetatii de Scaun de la Suceava? Cica turcii incep sa strige “Muma lui Stefan cel Mare…?! Muma lui Stefan cel Mare, Stefanita nu a fost ieri cuminte si ne-a batut!"?

Fostul iubit al Corinei Caragea e baiat rau! A tras o “liniuta” la 2 noaptea chiar in fata Guvernului!

Denisa Nechifor s-a impacat cu „printul” Cristea. Cei doi au fost surprinsi in ipostaze apropiate intr-un club din Capitala

Denisa Nechifor si Adrian Cristea sunt foarte buni prieteni, atat de prieteni incat weekend-ul trecut s-au distrat impreuna in oras, intr-un club din Capitala. Cei doi erau suspect de apropiati.

Denisa Nechifor s-a impacat cu "printul" Cristea. Cei doi au fost surprinsi in ipostaze apropiate intr-un club din Capitala

Detalii necunoscute pana azi despre obsesia pe care Borcea o facuse pentru Bianca A“atacat-o” fara sa stie ca e amanta altuia

Abia a reusit sa-si repare relatia cu Victor Slav ca Bianca Dragusanu este din nou in mijlocul unui scandal sexual. Cristi Borcea si-o dorea pe Bianca in asternuturi chiar in momentele in care aceasta era amanta unui fotbalist celebru.

Detalii necunoscute pana azi despre obsesia pe care Borcea o facuse pentru Bianca A“atacat-o” fara sa stie ca e amanta altuia

Aparitie fabuloasa a Madalinei Ghenea la Sanremo Romanca i-a innebunit pe italieni cu o tinuta marca Cristina Savulescu!

Madalina Ghenea a avut o aparitie ravasitoare la cea de-a 66-a editie a Festivalului de la Sanremo, purtand o rochie sofisticata, creatia designerului

Aparitie fabuloasa a Madalinei Ghenea la Sanremo Romanca i-a innebunit pe italieni cu o tinuta marca Cristina Savulescu!

Pariul lui Gigi s-a “vitaminizat” in club pana la 2.00 dimineata A fugit din “cantonamentul” Stelei!

Favoritul lui Gigi Becali a facut exact pe dos, raportandu-ne la invataturile patronului spiritual al Stelei: s-a “vitaminizat” bine in club, iar apoi si-a luat iubita si a plecat acasa!

Pariul lui Gigi s-a “vitaminizat” in club pana la 2.00 dimineata A fugit din “cantonamentul” Stelei!

Cum era să pună mâna Daniela Crudu pe şefu’ la bani, dar i l-a suflat taică-su!

Dacă vă întrebăm dacă ştiţi cine este Costin Isărescu veţi spune, logic, că nu. Dar probabil v-aţi gândi că are o legătură cu Mugur Isărescu. Şi, într-adevăr, Costin e chiar fiul acestuia.

Cum era să pună mâna Daniela Crudu pe şefu’ la bani, dar i l-a suflat taică-su!

Cum a fost filmata Iuliana Luciu in ziua arestarii iubitului ei. Milionarul, in catuse, ea cu zambetul pe buze!

Iuliana Luciu nu trece prin cea mai frumoasa perioada din viata ei, caci iubitul ei, Ioan Neculaie a fost arestat in dosarul "Prostituate de lux". Cand a aflat, asistenta TV a varsat lacrimi de crocodil, iar Nicoleta, sora ei, a venit de urgenta la ea.

Cum a fost filmata Iuliana Luciu in ziua arestarii iubitului ei. Milionarul, in catuse, ea cu zambetul pe buze!

Imaginile pe care Nicoleta si Zsolt le vor pune in rama! Cum arata tripletii la 4 ani!

Ne amintim cu toţii vremurile în care toată populaţia masculină era cu ochii pe gemenii Nicoletei Luciu.

Imaginile pe care Nicoleta si Zsolt le vor pune in rama! Cum arata tripletii la 4 ani!

Andreea Marin nu-si cara singura pungile de cumparaturi! Are servitoare la piata!

Andreea Marin nu mai este de mult în lumina reflectoarelor, dar cu toate astea îşi păstrează un standard de viaţă foarte ridicat. După vânzători care-ţi cară plasele, ce urmează? Să sunăm la uşa Andreei şi să ne răspundă majordomul?

Andreea Marin nu-si cara singura pungile de cumparaturi! Are servitoare la piata!

S-a umplut tezaurul folcloric de silicoane, botox si acid hialuronic! Uite-le pe cele mai operate interprete

Adesea il invita pe Badita sa le dea gurita, numai ca buzitele unora sunt pline cu acid hyaluronic. Pe langa traditionalele ii si fote, tezaurul folcloric s-a imbogatit in ultimii ani cu silicoane si botox.

S-a umplut tezaurul folcloric de silicoane, botox si acid hialuronic! Uite-le pe cele mai operate interprete

Cum s-a transformat bomba-sexy de la „Surprize, Suprize”! In urma cu 10 ani, barbatii salivau dupa ea cand o vedeau la TV

A ramas o “diva” in adevaratul sens al cuvantului si dupa ce a iesit din lumina reflectoarelor. Rose Marie Florescu arata senzational la 38 de ani, si a petrecut ca intre fete!

Cum s-a transformat bomba-sexy de la "Surprize, Suprize"! In urma cu 10 ani, barbatii salivau dupa ea cand o vedeau la TV

Atentie! Imagini care pot afecta emotional orice patron de club! „Briliantul” lui Becali, ca sultanul la manele!

În lumea fotbalului există o vorbă care pare să i se aplice perfect lui Gabriel Iancu: ”s-a născut talent şi a murit speranţă”.

Atentie! Imagini care pot afecta emotional orice patron de club! "Briliantul" lui Becali, ca sultanul la manele!

Niciodata nu l-ai mai vazut pe Smiley in asemenea ipostaze. Dans erotic cu o blonda la 1 dimineata!

“Niciodata sa nu spui niciodata” este melodia cantata de Andra, insa versurile i se potrivesc de minune lui Smiley. De ce? Priviti imaginile realizate de CANCAN.ro , care, cu siguranta, vor ajunge si in arhiva personala a artistului.

Niciodata nu l-ai mai vazut pe Smiley in asemenea ipostaze. Dans erotic cu o blonda la 1 dimineata!

Au facut baie in sampanie scumpa! „Regele nightlife-ului” din Romania, sarbatorit cu mult bun gust la 50 de ani

E o adevarata legenda a vietii de noapte a Bucurestilor. Cu un aer decupat parca din filmele cu mafioti napoletani, Joshua Castellano ascunde o poveste fabuloasa, peste care s-au asternut anii.

Au facut baie in sampanie scumpa! "Regele nightlife-ului" din Romania, sarbatorit cu mult bun gust la 50 de ani

Game, set şi meci pierdut! Tecău a vrut să se facă cumnat cu Chivu, dar a fost refuzat

Dacă recent este prezent în presa sportivă graţie excelentelor rezultate obţinute la dublu, tenismenul Horia Tecău este cunoscut de mai mult timp drept un adevărat Federer al seducţiei.

Game, set şi meci pierdut! Tecău a vrut să se facă cumnat cu Chivu, dar a fost refuzat

Răzvan Simion şi Lidia Buble nu s-au mai putut abţine! Amor nocturn în cabana Susai!

Lidia Buble si Razvan Simion traiesc o frumoasa poveste de dragoste ce dureaza de cateva luni. Cei doi se afiseaza peste tot impreuna si sunt extrem de tandrii unul cu celalalt, chiar si in public. Intr-un astfel de moment au fost surprinsi de CANCAN.ro.

Răzvan Simion şi Lidia Buble nu s-au mai putut abţine! Amor nocturn în cabana Susai!

Alex Velea i-a dat inelul de logodna Antoniei in fata reporterilor CANCAN.ro

Alex Velea si Antonia, un cuplu care vorbeste putin, dar face multe. Si chiar face, daca e sa ne luam dupa cariera muzicala, insa nici la capitolul viata personala nu stau rau. Acum, Velea a prins curaj si a cerut-o si de nevasta de fata cu .. CANCAN.ro.

Alex Velea i-a dat inelul de logodna Antoniei in fata reporterilor CANCAN.ro

Ce a facut Pelinel in liceu ca sa-ti intretina familia! Valentina evita sa raspunda la asta, de cate ori este intrebata

“Am mancat paine cu unt, prajita pe un resou rupt. Nu vedeam decat mamaliga.” Asta era viata Valentinei inainte sa devina celebra. La doar cateva luni dupa moartea tatalui sau, Valentina devenea Miss Romania iar viata ei s-a schimbat radical.

Ce a facut Pelinel in liceu ca sa-ti intretina familia! Valentina evita sa raspunda la asta, de cate ori este intrebata

Amor, amor… Bote nu le vrea in dormitor! Vica, uite unde ii place creatorului de moda s-o faca lata

Catalin Botezatu reincalzeste o ciorba in care e posibil sa fi bagat si un morcov inca de acum doi ani. Si cum gaina batrana face ciorba buna, Bote a inceput sa-si reimperecheze buzele cu ale Vicai Blochina.

Amor, amor... Bote nu le vrea in dormitor! Vica, uite unde ii place creatorului de moda s-o faca lata

A sosit „vremea curateniei sufletesti” in lumea buna a Capitalei! „Sfantul Amiran” propavaduieste ruperea de… „pacatele mondene”

Amiran Dzanashvili e un soi de Sfantul Andrei printre milionarii romani. Daca cel din urma, iudeu de neam, a adus cuvantul Evangheliei printre stramosii nostri geto-daci, Amiran "propavaduieste", la doua mii de ani departare, ruperea de desfrau! 

A sosit "vremea curateniei sufletesti" in lumea buna a Capitalei! "Sfantul Amiran" propavaduieste ruperea de... "pacatele mondene"

Vica Blochina apeleaza la Ingerul ei! O va ajuta inca o data miliardarul Viorel Paunescu pe fosta sa balerina de la Melody?

Intre fosta iubita a lui Victor Piturca si omul de afaceri Viorel Paunescu exista o prietenie trainica, ce dureaza de aproape 20 de ani. Presedintele onorific de la “Steaua” i-a fost sprijin Vicai nu de putine ori.

Vica Blochina apeleaza la Ingerul ei! O va ajuta inca o data miliardarul Viorel Paunescu pe fosta sa balerina de la Melody?

Imagini realizate de CANCAN.ro dupa miezul noptii! Elena Udrea, spritz elegant cu Gelu pana dimineata la Nuba!

Elena Udrea stie sa distreze, chiar daca in ultima perioada a avut numai necazuri cu legea. Sambata seara, fostul ministru al turismului nu a tinut cont de vremea de afara, si a iesit in oras cu mai multi prieteni.

Imagini realizate de CANCAN.ro dupa miezul noptii! Elena Udrea, spritz elegant cu Gelu pana dimineata la Nuba!

Ce minune de copil au Antonia si Vincenzo Castellano! Uite cat de mare a crescut si cum s-a TRANSFORMAT!

CANCAN.ro a primit pe adresa redactiei pont@cancan.ro un filmulet cu micuta Maya, fiica Antoniei si a lui Vincenzo Castellano, in timp ce discuta cu bunicul ei, Ciro.

Ce minune de copil au Antonia si Vincenzo Castellano! Uite cat de mare a crescut si cum s-a TRANSFORMAT!

Avem imaginile care o vor infuria pe Lidia Buble Razvan si sotia lui, din nou impreuna!

Razvan si Diana Simion s-au despartit in vara anului 2015, dupa ce moderatorul TV a recunoscut ca s-a indragostit cu Lidia Buble, cu care traia in secret de mai bine de jumatate de an. Fostii soti se mai vad doar cand e vorba de copii.

Avem imaginile care o vor infuria pe Lidia Buble Razvan si sotia lui, din nou impreuna!

Nababul Adamescu jr si “sageata” lui Stelu (ANRP), VACANTE DE 1 MILION DE EURO!

Conform declaraţiilor de avere, Alexandru Faur e un om ca şi noi, dacă nu cumva un pic mai sărac. Între 2007 şi 2010, de pildă, Alex Faur a câştigat (o spune chiar el, în scris) fix 290 de lei, adică 8 lei pe lună.

Nababul Adamescu jr si “sageata” lui Stelu (ANRP), VACANTE DE 1 MILION DE EURO!

Proaspetii insuratei, Mitoseru si Noemi, impreuna, dar…separati! Cei doi dau deja semne de plictiseala

Dupa o relatie tumultoasa, cu despartiri si impacari, Mihai Mitoseru si iubita lui, Noemi s-au casatorit in luna decembrie a anului trecut. Cei doi au relatie destul de solida, fiind in permanenta unul in preajma celuilalt.
 

Proaspetii insuratei, Mitoseru si Noemi, impreuna, dar...separati! Cei doi dau deja semne de plictiseala

Imagini emotionante cu Alex Dima si fiica lui de 7 ani

Alex Dima isi exercita meseria de jurnalist in pararel cu cea de tatic. Prezentatorul emisiunii ''Romania, te iubesc'' isi creste singur fetita, in varsta de sapte ani, dupa ce sotia lui a fost rapusa de o boala crunta.
 

Imagini emotionante cu Alex Dima si fiica lui de 7 ani

Cum arata si ce a ajuns sa faca Emil Constantinescu, la 20 de ani de cand a fost ales sef al statului

Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu este un om foarte discret de cand s-a hotarat sa nu mai candideze la functia suprema in stat si de cand a parasit scena politica. Nici bine nu au trecut sarbatorile, politicianul avand pofte culinare.
 

Cum arata si ce a ajuns sa faca Emil Constantinescu, la 20 de ani de cand a fost ales sef al statului

UPS! S-au facut de ras! Avem imaginile pe care Cruduta si Chivu le-ar fi vrut sterse cu orice pret de pe internet

Vedetele de la noi au avut parte si de momente penibile, care nu o data au devenit virale. CANCAN.ro va prezinta selectia celor mai haioase ipostaze in care au fost surprinse, cu voia lor sau nu, persoanele publice!

UPS! S-au facut de ras! Avem imaginile pe care Cruduta si Chivu le-ar fi vrut sterse cu orice pret de pe internet

CANCAN.ro a intocmit topul in care si-ar dori sa apara orice vedeta din Romania. Ei sunt “premiantii” lui 2015!

In 2015, in topul celor mai bine imbracate vedete, apreciate de specialisti, s-au aflat Andreea Esca, Adelina Pestritu dar si Sore.Nici barbatii nu s-au lasat mai prejos si s-au facut remarcati in cel mai placut mod de-alungul anului.

CANCAN.ro a intocmit topul in care si-ar dori sa apara orice vedeta din Romania. Ei sunt “premiantii” lui 2015!