Veste proastă pentru români! Rata anuală a inflației, la cel mai mare nivel din ultimii ani! Ce alimente s-au scumpit

Veste proastă pentru români! Rata anuală a inflației, la cel mai mare nivel din ultimii ani! Ce alimente s-au scumpit

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor în ultimul an, a urcat la 5,2% în aprilie, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. Față de aceeași lună a anului trecut, produsele alimentare s-au scumpit cu 4% în media, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,2%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 2,83%.

Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) , rata anuală este de 4,3%. Prețul combustibililor a crescut în aprilie față de decembrie, cu 3,9%. Cele mai mari scumpiri sunt la fructe și legume, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).Săptămâna trecută, guvernatorul BNR Mugur Isărescu anunța că rata inflației va rămâne la nivelul de 5%, dar apoi va scădea. Acesta a preconizat că la finalul anului va ajunge la 3,6%. De asemenea, Isărescu a mai spus că la sfârșitul lui 2019, rata anuală a inflației va ajunge la 3%.

„Rata anuală a inflației IPC este proiectată să atingă 3,6% la sfârșitul anului 2018 și 3,0% la finele anului 2019. Față de raportul din februarie 2018, valorile proiectate au fost revizuite marginal, în sus cu o,1 puncte procentuale pentru finele anului curent și, respectiv, în jos cu 0,1 puncte procentuale pentru sfârșitul celui viitor. Este greu să îți atingi âinta de inflație cu atâtea suișuri și coborâșuri fiscale. Când am spus despre măsuri fiscale nu ne-am referit la cea a făcut actualul guvern, ci ce s-a întâmplat de-a lungul animor. Ca să îl citez pe președintele Iohannis, această țopăială fiscală. Îți trebuie un cadru macroeconomic stabil ca să ai inflație stabilă. O bancă centrală nu e obsedată cu inflație, e obsedată cu politica fiscală”, a declarat Mugur Isărescu, citat de business24.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani