Veşti bune pentru câini de la CNI în privinţa noului stadion: „Am predat documentaţia…!”

• Știri
Veşti bune pentru câini de la CNI în privinţa noului stadion: „Am predat documentaţia...!”

Compania Naţională de Investiţii a dat în această dimineaţă noi informaţii despre noua arenă a „câinilor”.

Potrivit acestor informaţii, noua arena din „Ştefan cel Mare” va fi construită în locul velodromului, iar actuala arenă, aflată în proprietatea lui Nicolae Badea, după un contract făcut cu CS Dinamo, nu va fi demolată. E vorba despre o suprafaţă de 4,2 hectare, care se suprapune peste vechiul velodrom din Parcul Sportiv Dinamo, la care se adaugă şi 2.000 de metri pătraţi din poligonul de tir.

Noul stadion al „câinilor”  va avea între 20.000 şi 25.000 de locuri, aşa cum a recomandat Federaţia Română de Fotbal, arena urmând a costa între 30 şi 38 de milioane de euro.

Compania Naţională de Investiţii informeză că a fost predată documentaţia pentru construcţia noului stadion Dinamo, deşi se vehiculau ca variante de înlocuire stadionul Cotroceni şi stadionul Sportul.

 „A fost predată documentaţia, dată fiind schimbarea amplasamentului a fost înaintat în cadrul MDRAPFE propunerea de modificare a amplasamentului în Lista sinteză a subprogramului Complexuri sportive în vederea demarării ulterior a procedurii de aprobare a indicatorilor tehnico economici la nivel de studiu de prefezabilitate, respectiv fezabilitate”, se arată îngtr-un comunicat remis de Compania Naţională de Investiţii.

Ţara noastră se numără printre ţările care va găzdui cea de-a 16-a ediţie a Campionatului European de fotbal din 2020. Întrucât atunci se aniversează 60 de ani de la înfiinţarea turneului, competiţia se va desfăşura în 13 oraşe ale Europei. 

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!