Vești foarte triste despre Mihai Constantinescu, după 3 luni de comă. Din păcate, informația a fost confirmată

Vești foarte triste despre Mihai Constantinescu, după 3 luni de comă. Din păcate, informația a fost confirmată
Vești foarte triste despre Mihai Constantinescu, după 3 luni de comă.

Vești foarte triste despre Mihai Constantinescu, după 3 luni de comă. Artistul se află în continuare, internat la Spitalul Floreasca, iar coma se prelungește. Toți apropiații săi se roagă pentru sănătatea lui, așa cum au făcut-o încă din prima zi. Medicii se păstrează, totuși, rezervați. De-a lungul timpului, au existat și perioade în care Mihai Contantinesu s-a simțit ceva mai bine, însă acestea alternează cu perioade foarte dificile.

Din ultimele informații – sosite prin intermediul unor surse medicale – reiese că, în ultimele zile, starea lui Mihai Constantinescu s-a agravat. Este supravegheat de personalul medical douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, medicii făcând toate eforturile pentru ca artistul să își revină.

Acum câteva zile, Adrian Daminescu a postat un mesaj alarmant pe o rețea de socializare, unde i-a îndemnat pe prietenii și fanii lui să se roage pentru sănătatea lui Mihai Constantinescu, care a suferit în această seară un stop cardio-respirator. “Mihai Constantinescu, colegul nostru, trece prin momente dificile. Să ne rugăm și să fim alături de el. Vă rog , distribuiți”, a scris Adrian Daminescu pe pagina lui oficială de Facebook.

Vă reamintim că în luna martie a acestui an, Mihai Constantinescu a mai ajuns la Spitalul Municipal tot din cauza unor probleme de sănătate. Atunci, el a fost nevoit să își anuleze concertele.

Mihai Constantinescu se simțea rău încă de la începutul lui 2018

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a luat legătura cu una dintre ultimele persoane care l-au vizitat la spital pe Mihai Constantinescu. Mărturiile sunt absolut cutremurătoare. Încă de la finalul anului trecut, cunoscutul artist și-ar fi prevăzut sfârșitul. A fost momentul în care a început să-și pregătească locul de veci, la Cimitirul Ghencea.

Se simțea rău încă de la începutul lui 2018. L-am vizitat, acum, și era o mână de oase și piele. Nu l-am mai recunoscut, nici nu mai putea vorbi. Nu mai are nicio șansă de supraviețuire. Are mormântul deja pregătit. Anul trecut i-au extirpat un rinichi și au apărut complicații. Este foarte grav! Familia s-a împăcat cu situația”, ne-a povestit o persoană apropiată de Mihai Constantinescu.

Dezvăluirile nu se opresc, însă, aici. “Este căsătorit cu Simona Secrier, au făcut nunta în secret. În ultimul an, femeia a renunțat la muncă și a preferat să stea lângă soțul ei. L-a vegheat tot timpul. De altfel, ea va moșteni apartamentul pe care l-au achiziționat cu ajutorul unui credit. Asta este toată averea cântărețului. Nu are nimic altceva pe numele său”, ne-a mai dezvăluit sursa citată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani