Prima reacție a lui Victor Slav, după ce a văzut că Bianca Drăgușanu conduce un Bentley! A vorbit despre relația cu fiica lor, Sofia

Prima reacție a lui Victor Slav, după ce a văzut că Bianca Drăgușanu conduce un Bentley! A vorbit despre relația cu fiica lor, Sofia

Victor Slav vorbește pentru prima dată despre relația pe care o are cu fetița lui după ce s-a despărțit de Bianca Drăgușanu. ”O văd în fiecare zi”, a declarat el pentru WOW. biz.

Vedeta Kanal D  spune că își adoră fetița și că încearcă să o vadă aproape în fiecare zi, excepție făcând doar zilele în care programul de lucru îl împiedică.

“Ne vedem aproape în fiecare zi, spun aproape fiindcă au fost unele zile în care am avut repetițiile pentru noul show “Vulturii de noapte” și atunci nu am reușit să ajung la ea! În rest, mereu mă duc la cea mică! O ador, pur si simplu! Ne înțelegem foarte bine! Mă alintă “Vantur”, nu poate să îmi zică Victor! Nu știu de unde până unde a ajuns să mă strige așa, dar imi place. Mi se pare foarte haios și o iubesc enorm când o aud stâlcind cuvintele. În ceea ce o privește, își spune “Maca”, este de fapt de la “Mă cheamă”, și nu este nici Sofia, este “Fofaia”! În concluzie, o cheamă “Maca Fofaia”. E o minune de copil și mă bucur ca Dumnezeu m-a binecuvântat cu ea”, a declarat prezentatorul pentru WOWbiz.ro.

Bianca Drăgușanu a primit un Bentley de 200 000 de euro de la ”Prințul Criptomonedelor”

Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Victor Slav în urmă cu două luni, însă nu a rămas prea multă vreme singură. Ea se află acum într-o relație cu un om de afaceri croat și a primit din partea acestuia un extravagant și costisitor Bentley Continental GT în valoare de 200 000 de euro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
go4it.ro
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!