Viorel Cataramă s-a ”încordat”, dar instanța i-a dat cu flit! A pierdut ”mega-procesul”

Fix 8.000 de lei este suma pe care Viorel Cataramă spune că i-a virat-o, sub formă de împrumut, unui fost coleg de partid și pe care o vrea înapoi. Și din cauza căreia s-a ajuns în instanță. Pârâtul a câștigat procesul, după ce a motivat că banii i-au fost virați ca remunerație pentru munca depusă în campania electorală în care l-a sprijinit pe politician. Dar Viorel Cataramă a făcut recurs. CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Judecătoria Sectorului 1 pronunța sentința, pe 27 aprilie 2021: Viorel Cataramă pierdea procesul. Decizia nu era definitivă, așa că omul de afaceri a făcut apel. Magistrații Tribunalului București aveau să rejudece cazul, iar celebrul om de afaceri și politician primea aceeași sentință. Mai mult, este definitivă!

De unde a plecat disputa

Viorel Cataramă i-a virat suma de 8.000 de lei fostului coleg, consilier juridic și politic, de la Partidul Dreapta Liberală, în data de 29 octombrie 2019. Politicianul se înscrisese în cursa pentru alegerile prezidențiale. Apoi i-a cerut consilierului să-i returneze banii. Aici cele două părți se contrazic. Viorel Cataramă spune că i-a virat banii din contul personal, nu al partidului pe care-l conducea, sub formă de împrumut. Iar consilierul spune că banii i-au intrat în cont pentru a presta diferite servicii necesare campaniei electorale.

foto Viorel Catarama cu sigla PNL

Viorel Cataramă a pierdut procesul cu fostul lui consilier politic

Iată cum se apără consilierul juridic și politic, în motivarea instanței: ”Pârâtul a menționat că, la data de 29.10.2019, la cererea acestuia, motivată în scris, reclamantul a transferat în contul său suma de 8.000 lei, cu titlu de remunerație pentru prestația sa și cheltuielile de deplasare, cazare, alimente, coordonare echipe pe teren.

A arătat că, la data de 12.11.2019, a depus, la cabinetul reclamantului, raportul de activitate, însoțit de înscrisuri, prin care a detaliat îndeplinirea sarcinilor.

(CITEȘTE ȘI: VIOREL CATARAMĂ A RECUNOSCUT CĂ ȘI-A FĂCUT MAI MULTE INTERVENȚII ESTETICE. AFACERISTUL ESTE PACIENTUL FIDEL AL SOȚIEI SALE ADINA ALBERTS)

A mai arătat că suma de 8.000 de lei reprezintă contravaloarea unei munci prestate și cheltuielile aferente, motiv pentru care obiectul cererii se încadrează în raporturile de muncă.”

Cum s-a apărat consilierul lui Viorel Cataramă

Instanța avea să rețină unele aspecte în favoarea consilierului. Astfel, ”reclamantul nu a dovedit faptul că a transferat suma de 8.000 lei în data de 29.10.2019 cu titlu de împrumut către pârât, cu obligația de restituire, în timp ce pârâtul a dovedit desfășurarea unor activități în acea perioadă.

Mai mult, reclamantul nu a contestat niciun înscris din cele depuse de pârât în susținerea întâmpinării sale.

De asemenea, instanța are în vedere adresa de la fila 42 din care rezultă că pârâtul a solicitat suma de 8.000 lei cu titlu de finanțare pentru desfășurarea campaniei electorale, indicând și contul personal în care i-au fost transferați cei 8.000 lei de către reclamant.”

Viorel Cataramă pierde procesul! Sentința este definitivă

Viorel Cataramă, prin avocatul său, a menționat, printre altele, că instanța ”s-a aflat într-o eroare gravă pentru faptul că suma de bani solicitată prin acțiune a fost plătită și restituirea ei cerută de reclamantul persoană fizică din contul personal, nu de către Partidul Dreapta Liberală din contul de campanie, și pe de altă parte, intimatul a invocat, conform înscrisurilor depuse și susținerilor din întâmpinare, activitate prestată pentru campania electorală a partidului.”

(NU RATA: IMAGINI FABULOASE DE LA VILA LUI CATARAMĂ! ESTE TESTAT PENTRU CORONAVIRUS + CE I-A CERUT MEDICULUI ESTE ULUITOR)

Magistrații de la Tribunalul București aveau să dea o sentință defavorabilă omului de afaceri Viorel Cataramă. ”Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București!” Soluție definitivă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia