Viviana Sposub, dezvăluiri despre accidentul în care a fost implicată: ”Am fost la un pas de a-mi pierde viața”

Viviana Sposub și-a deschis sufletul în fața fanilor și a vorbit, în cadrul unui interviu sincer, despre cele mai grele momente prin care a trecut în adolescență.

La scurt timp după ce și-a sărbătorit majoratul, Viviana Sposub a mers la munte să se relaxeze. Iubita lui George Burcea s-a aventurat cu ATV-ul și a fost la un pas să-și piardă viața.

Viviana Sposub a fost implicată într-un accident cu ATV-ul și a stat o lungă perioadă de timp în pat din cauza rănilor pe care le-a suferit. Momentul a marcat-o enorm de mult și după incidentul neplăcut, vedeta și-a schimbat viziunea despre viață.

”A fost un moment care a lăsat urme asupra personalității mele, dar și asupra trupului meu. La scurt timp după ce am împlinit vârsta de 18 ani, am avut parte de un accident de ATV care mi-a schimbat gândirea și traiectoria. Am fost la un pas de a-mi pierde viața, dar Dumnezeu a avut grijă de mine.

După accident, am stat o perioadă bună de timp la pat, pentru că nu puteam să merg, iar tot corpul și mai ales fața erau pline de răni. Acela a fost momentul în care am realizat cât de efemer este totul, inclusiv frumusețea exterioară. Privindu-mă în oglindă, mi-am spus că nu vreau ca profesia mea să aibă nicio legătură cu felul în care arăt. Am vrut să știu că am o meserie pe care să o pot practica, chit că trupul meu suferă diferite modificări”, a povestit, Viviana Sposub, în exclusivitate pentru revista VIVA.

Până atunci, Viviana visa să devină o cântăreață faimoasă. Accidentul a făcut-o, însă, să se reorienteze și să aleagă altceva.

Viviana și George s-au cunoscut la Ferma

Acum, Viviana Sposub și George Burcea trăiesc o poveste de dragoste și și-au spus deja primul ”Te iubesc!”. La început, asistenta TV nu-l vedea cu ochi buni pe cel care avea să-i devină iubit. Pe parcursul competiției, însă, Viviana Sposub și-a schimbat radical părerea în ceea ce-l privește pe George Burcea. Actorul a ajutat-o mult în Fermă și, într-un final, a reușit să o cucerească iremediabil prin felul său de a fi.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!