Acasă » Știri » Vizita Papei Francisc în București adună pelerini din toată lumea. Detalii noi

Vizita Papei Francisc în București adună pelerini din toată lumea. Detalii noi

De: Cancan 29/05/2019 | 18:24
Vizita Papei Francisc în București adună pelerini din toată lumea. Detalii noi

Sfântul Părinte este urmat de credincioși în toate țările pe care le vizitează. Așa se va întâmpla și vineri atunci când Papa Francisc va ajunge în Capitală.

Vineri, Sfânta Liturghie va începe la ora 18.10 şi va dura aproximativ 1 oră şi 20 de minute. Suveranul pontif va părăsi Catedrala Sf. Iosif, va urca în papamobil şi va ieşi în strada General Berthelot, apoi va merge pe Calea Victoriei până în faţa Ateneului şi a Palatului Regal.

Sfântul Părinte acordă o atenție egală tuturor oamenilor care aleg să fie alături de el, indiferent de limba sau de locul din care provin. Peste tot în România slujbele care vor avea loc, vor fi în limba italină și ulterior traduse în română.

Pe parcursul vizitei apostolice, Papa Francisc nu va avea parte de întâlniri cu autoritățile publice, în afară de cea organizată la Palatul Cotroceni, la invitația Președintelui României. Aceste lucruri au fost stabilite de autoritățile Vaticanului și sunt respectate în toate locurile pe care Sfântul Părinte le vizitează.

Papa Francisc, mesaj pentru români

Dragi fraţi şi surori din România! Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici”, a spus Papa Francisc.

Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieţii, este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau Binecuvântare mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine! Să ne vedem cu bine!”, a declarat Papa Francisc.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din Mamaia, cameristelor, pe perioada sezonului estival 2024
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din...
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Salariul minim NU mai crește de la 1 iulie 2024! Guvernanții s-au răzgândit. Care este noul termen pentru majorări
Salariul minim NU mai crește de la 1 iulie 2024! Guvernanții s-au răzgândit. Care este...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu ingredient te face să nu te mai poți opri din mâncat
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu...
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros de pe patul de suferință
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra regiunii Harkov
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra...
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor lui:
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor...
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi soți în această situație gravă
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi...
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți le consideră că li se oferă drept cadou
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
×