Vlad Gherman, cu fața vânătă după ce a ajuns la bisturiu: „Și-a scos alunița de la…”. Primele imagini după operația la care a fost supus tânărul actor

• Vedete

Vlad Gherman, unul dintre foștii componenți ai trupei „LaLa Band”, a ajuns în sala de operații, după ce înainte a trecut prin cabinetul unui medic, care i-a recomandat să facă o intervenție chirurgicală. La câteva ore de la operație, tânărul actor a plecat acasă, de unde le-a împărtășit fanilor ceea ce a pățit și motivul pentru care este vânăt la față. Iubita lui, Cristina Ciobănașu, și-a anunțat și ea admiratorii despre cum se simte partenerul ei.

În vârstă de 25 de ani, Vlad Gherman a decis „să se despartă” de alunița pe care o avea în sprânceana dreaptă. După ce și-a scos-o, el a plecat acasă, nu înainte să fie bandajat. Ajuns în locuința în care stă cu iubita lui, Cristina Ciobănașu, el a făcut publică o filmare în care le-a spus ce și-a făcut după ce a ajuns în sala de operații.

„Bă, dar ce vânăt sunt. Eu o să mă bag în pat să mă culc, mâine am filmare de dimineață, urmează un nou episod din «Fructul oprit», mâine (n.r.: azi) de la ora 20:00 și e de acum câte trei ore. Ah și mâine (n.r.: azi) e super secvență”, a mărturisit tânărul actor în timpul unei filmări pe care a făcut-o publică pe Instagram.

La rândul ei, Cristina Ciobănașu l-a filmat și a dat vestea și fanilor ei.

„Pentru cine nu știe, Vlad și-a scos alunița de la sprânceană și acum e puțin vânăt. Spune ceva la cameră”, a spus frumoasa actriță.

„«La naiba, ce vânăt e!», asta au spus și în story-ul meu. Și îmi arăți toate coșurile groaznice”, a spus carismaticul actor.

„Îmi pare rău”, a reacționat imediat iubita lui Vlad Gherman.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!