Vlad Obu a lovit un individ în clubul Nuba, din Capitală. Patronul de videochat s-a enervat la culme, deoarece bărbatul respectiv s-ar fi dat la fetele de la masa lui

Vlad Obu a lovit un individ în clubul Nuba, din Capitală. Patronul de videochat s-a enervat la culme, deoarece bărbatul respectiv s-ar fi dat la fetele de la masa lui

Vlad Obu și-a ieșit din minți și a lovit un individ, la Nuba, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Patronul de videochat sau „videochatistul”, după cum este cunoscut, s-a enervat foarte tare, după ce, un individ s-a apropiat de masa lui și de fetele cu care stătea. Iată ce mesaj a postat pe rețelele de socializare.

Vlad Obu s-a remarcat în stațiunea Mamaia, în momentul în care a început să arunce cu scaune de metal, de la balconul unui hotel, peste mașini. Apoi, spre dimineață, a aruncat cu sticle de votcă și a vrut să lovească două tinere care treceau pe stradă, în ciuda faptului că prietenii i-au strigat să nu facă acest gest. Tot el este cel care a oprit mai multe femei pe stradă, spunându-le că le dă 2.000 de lei dacă își omoară copii, iar imaginile au fost filmate și postate pe rețelele de socializare.

A continuat în stilul caracteristic și a mai avut episoade demne de filmele cu „Van Damme”. Noaptea trecută, patronașul de videochat a fost enervat la culme de un individ în clubul Nuba, din București, după ce acesta s-a apropiat de masa lui și le-a deranjat pe fetele care erau invitatele „videocheatistului”.

Mesajul postat de Vlad Obu / (sursă: Instagram)

(CITEȘE ȘI: Scandalagiul Vlad Obu face încă o „victimă”. Se tatuează și ea cu chipul lui? Ce fată de oraș a combinat „videochatistul”)

Ce a declarat Vlad Obu pe rețelele de socializare

Acesta susține că cel care l-a supărat a fost „obraznic” cu fetele de la masa lui, întrucât a trebuit să recurgă la acest gest. Pentru a-și arăta puterea, de care dă „dovadă”, l-a invitat pe individ la un „meci” adevărat, „pentru a-și spăla rușinea, după cum spune el.

„Hei. I-am dat K.O. unui băiat, Răzvan, la Nuba, nu știu cine e, dacă e ok, aștept să-mi dea mesaj să-i dau ocazia să-și spele rușinea și să avem o luptă adevărată în orice sală din București. Îmi pare rău că nu avea gagici la masă și eu, Vlad Obu, am mereu 20 de amice și a trebuit să se dea la fetele de la masa mea, încât să îmi arăt abilitățile de fighter (n.r. luptător), acesta fiind foarte nesimțit cu fetele. Răzvan, dacă vrei să ne batem, o putem face într-un cadru organizat (…)”, a fost mesajul transmis de Vlad Obu pe Instagram.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Gandul.ro
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!