Golurile vicoriei „Albionului” au fost marcate de Jesse Lingard (min.25), Trent Alexander-Arnold (min.27) şi Callum Wilson (min.77).
În vârstă de 33 ani, Wayne Rooney este cel mai bun marcator din istoria naţionalei engleze, cu 53 de goluri marcate în 120 de partide. El a participat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale precum şi la trei Campionate Europene cu selecţionata Threee Lions.
Wayne Rooney, care evoluează în prezent la echipa DC United, din Liga profesionistă nord-americană (MLS), a intrat pe teren în minutul 57.
„M-am bucurat să fiu alături de aceşti tineri jucători, să-i văd cum lucrează şi cred că au un viitor promiţător. Este cel mai frumos mod de a-mi încheia cariera internaţională şi le-am mulţumit personal celor din federaţie, selecţionerului Gareth Southgate şi jucătorilor pentru ocazia pe care mi-au oferit-o. Din păcate, nu am reuşit să marchez, însă îmi voi aduce aminte mult timp de această seară”, a declarat Wayne Rooney la finalul partidei.
Cu toate că decizia de a-l rechema la națională pe Rooney a fost criticată de presa din „Albion”, care a considerat că federaţia s-a folosit de imaginea lui Rooney pentru a crește interesul faţă de amicalul cu Statele Unite, însă selecţionerul Greth Soutghate a negat acest lucru. „Înţeleg că decizia a provocat o dezbatere, însă pentru mine a fost doar un mic semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce Rooney a oferit ţării sale”, a declarat Greth Southgate.